Traducere din
limba italiană de
Cornelia Dumitru.
Ed. Polirom,
Bucureşti, 2013
317 p., ISBN:
978-973-46-3530-6
34,95 lei
De la magie la mistica
mesianică, Saturn, deopotrivă zeu sau semn divin, rămâne planeta asupra căreia
s-au aplecat multe din minţile luminate ale sfârşitului de Ev Mediu şi
Renaştere. În cele trei părţi ale studiului său, Idel revelează cititorului
european, nu atât proiecţia non-evreilor asupra planetei, pe care, în linii
mari, o putem reduce la parte mitologie greacă, şi o alta ce se suprapune
credinţei astrologice în influenţa melancolică/nefastă asupra celor născuţi sub
auspicile ei. Tot creştinătatea asociază sâmbăta, sabatului iudaic şi evident
lui Saturn, planetă tutelară, idee împrumutată din mistica iudaică. De aici şi
stereotipul evreului ca mag.
Calităţile nefaste ale
planetei ce alunecă spre latura artelor întunecate, motivează şi menţin deci,
prin asociere cu iudaismul, prigoana asupra unui popor care, prin cercetarea
lui Idel, se arată „legat” magic şi mistic de această planetă, însă nu în
măsura exagerată în care a fost perceput. Autorul nu neagă relaţia evreilor cu
magia, despre care vorbeşte destul de clar, pe baza textelor ce le-a cercatat,
mai cu seamă în perioada sabatului, însă, cu toate acestea, el nu găseşte
dovezi care să ateste exclusivismul practicilor magice, or a acelora îndreptate
împotriva creştnilor.
Pentru Moshe Idel, magia
saturniană trebuie privită ca o practică îndreptată împotriva celorlalţi, cât mai
degrabă ca o manifestare a „destinului” ori „magiei” planetei asupra celor
născuţi direct sau prin „asociere”, sub ea. Direct, adică asupra indivizilor ce
se nasc în perioada în care ea cunoaşte influenţa astrală pe cerul omenirii şi
prin „asociere”, ca o influenţă ce se varsă permanent asupra poporului evreu
căruia îi devine patroană. Influenţa astrologică asupra misticii iudaice de la
final de ev mediu şi renaştere ar putea fi una de origine islamică, arta
astrologiei cunoscând aici o puternică dezvoltare.
