Moshe Idel :: Evreii şi Saturn. Despre sabatul vrăjitoarelor şi şabatianism

Traducere din limba italiană de

Cornelia Dumitru.

Ed. Polirom, Bucureşti, 2013

317 p., ISBN: 978-973-46-3530-6

34,95 lei

De la magie la mistica mesianică, Saturn, deopotrivă zeu sau semn divin, rămâne planeta asupra căreia s-au aplecat multe din minţile luminate ale sfârşitului de Ev Mediu şi Renaştere. În cele trei părţi ale studiului său, Idel revelează cititorului european, nu atât proiecţia non-evreilor asupra planetei, pe care, în linii mari, o putem reduce la parte mitologie greacă, şi o alta ce se suprapune credinţei astrologice în influenţa melancolică/nefastă asupra celor născuţi sub auspicile ei. Tot creştinătatea asociază sâmbăta, sabatului iudaic şi evident lui Saturn, planetă tutelară, idee împrumutată din mistica iudaică. De aici şi stereotipul evreului ca mag.

Calităţile nefaste ale planetei ce alunecă spre latura artelor întunecate, motivează şi menţin deci, prin asociere cu iudaismul, prigoana asupra unui popor care, prin cercetarea lui Idel, se arată „legat” magic şi mistic de această planetă, însă nu în măsura exagerată în care a fost perceput. Autorul nu neagă relaţia evreilor cu magia, despre care vorbeşte destul de clar, pe baza textelor ce le-a cercatat, mai cu seamă în perioada sabatului, însă, cu toate acestea, el nu găseşte dovezi care să ateste exclusivismul practicilor magice, or a acelora îndreptate împotriva creştnilor.

Pentru Moshe Idel, magia saturniană trebuie privită ca o practică îndreptată împotriva celorlalţi, cât mai degrabă ca o manifestare a „destinului” ori „magiei” planetei asupra celor născuţi direct sau prin „asociere”, sub ea. Direct, adică asupra indivizilor ce se nasc în perioada în care ea cunoaşte influenţa astrală pe cerul omenirii şi prin „asociere”, ca o influenţă ce se varsă permanent asupra poporului evreu căruia îi devine patroană. Influenţa astrologică asupra misticii iudaice de la final de ev mediu şi renaştere ar putea fi una de origine islamică, arta astrologiei cunoscând aici o puternică dezvoltare.

Melancolia lui Saturn, se transformă în aşteptarea lui Mesia, unul melancolic, dar bun, prin puterea lui YHWH, ce rupe barierele destinului, şi anulează mişcarea circulară a răului în iudaismul, ce sub El, va renaşte. Aşa se face că, asocierea influenţelor nefaste ale planetei, destinelor poporului iudeu, aduc în discuţia rabinilor inevitabila salvare a acestora: problema mesianică. Cum orice sistem mistic se coagulează obsesiv în jurul unor idei ce se potenţează mai apoi diferit în personalităţile ce le contaminează, la fel, saturnienii sunt predestinaţi în a avea trăiri magico-mistice şi, de ce nu, mai mult, atunci când toate condiţiile oferite de conexiunile îngemănate ale trăirilor şi cunoştinţelor dobândite se leagă, să se ridice la rangul de mesia. Caracteristica mesianismului saturnian este aceea că el reprezintă chiar lupta misticului cu magia destinului, o luptă în care dacă învinge, devine mesia.

Magia iudaică saturniană este deci una care se naşte din ştiinţa astrologică pe de-o parte şi cea mistică, pe de alta, o mistică la rândul ei plină de elemente pe care creştinul de astăzi le-ar privi ca pură vrăjitorie. Cercetarea lui Idel este perspectiva unică plecată din interiorul iudaismului spre exteriorul creştin, motiv pentru care merită lecturară cu deosebită atenţie.

d.p.a.