Ed. Lucman,
Bucureşti, 2012
ISBN:
978-973-723-275-5
175 p., 15,00
lei.
Sub forma unei
compilaţii, cartea lui Skartsiuni se vrea a fi o cercetare orientată oarecum
istoric pe probabil cea mai obsesivă temă a creştinismului, după ideea de
păcat, semnele venirii lui Antihrist. Autorul nu aduce nici un semn de originalitate,
sau nu am găsit eu niciunul, dar încearcă şi reuşeşte oarecum să prezinte un
fenomen, pe care nu l-aş putea numi decât „supra-profeţic” sau „profeţie la
profeţie” şi despre care sunt convins că-l notifică fără să vrea. Iată despre
ce anume este vorba: Ioan, autorul presupus al Apocalipsei, relatează cu lux de amănunte spasmele finale ale
umanităţii. Până aici nimic deosebit însă, creştinătatea va trece treptat, de
la primul secol spre cel de-al doilea al aşteptării venirii lui Hristos şi...
nimic. Treptat, recitirea scrierii lui Ioan şi interpretarea ei, devine una din
preocupările creştinătăţii încă de timpuriu, aceasta şi în funcţie de
acceptarea Apocalipsei din punct de
vedere canonic. Aceasta este însă o altă discuţie, pe cât de controversată pe
atât de interesantă.
În fine, în urmă
cu doar câteva secole de momentul în care dumneavoastră citiţi aceste rânduri, ne
vedem puşi în faţa scrierilor a o serie de sfinţi ce pretind că au avut
revelaţii cu privire la semnele venirii şi persoana lui Antihrist. Sigur, totul
se petrece în ceaţă, căci nimeni nu poate preciza până la urmă ceva clar, motiv
pentru care ai şi impresia că reciteşti Apocalipsa
