Cuvânt înainte
de:
Constantin Daniel
Traducere din
limba franceză şi
anexe de: Gabriel
Avram
Ed. Herald,
Bucureşti, 2011
ISBN:
978-973-111-243-5. 236 p.
Chiar
dacă această excepţională lucrare a văzut lumina tiparului cu foarte mult timp
în urmă, în anul 1874 la Paris, ea se impune şi astăzi ca absolut necesară
publicului cititor român preocupat de istoria religiilor în general, dar mai cu
seamă celui axat pe studierea istoriei magiei şi a demonologiei.
Demonologia
asiro-babiloniană, pe cât de complexă, pe atât de misterioasă, evidenţiază cu
grijă atributele fiecărei fiinţe demonice în parte, ierarhia lor fiind savant
clarificată (p.45). Până la momentul la care autotul scria aceste rânduri, erau
cunoscute cinci clase de demoni, general structurate în câte şapte subgrupe. Ierarhizarea
avea ca bază misterioasa legătură dintre atribute, reflectate în numele
acestora (p.47), de unde şi importanţa recunoaşterii lor.
Autorul mai
încearcă o ierarhizare în funcţie de numărul spiritelor şi a relaţiei pe care o
dezvoltă cu lumea creată, de la cele mai înalte planuri la cele mai inferioare,
o structură extrem de bine prezentată şi argumentată cu nume şi atribute ce
evident sunt imposibil de amintit aici.
Apare
evidentă şi ideea dualismului, dar nu unul zoroastrian, radical. Demonii puteau
fi binevoitori sau buni cu unii dintre oameni şi feroce ori răi cu alţii,
pentru ca mai apoi rolurile să se inverseze (p.192).
Se
disting, în relaţia dintre magie şi religie, mai multe etape în dezvoltarea
celei dintâi (p.91-94), la rândul ei demonologia fiind adesea aservită magiei
teurgice. Evident că autorul nu uită să trateze şi relaţia strânsă între magia/religia
egipteană şi magia caldeeană, precum şi dezvoltarea religiei acesteia din urmă,
în tehnici ce contrabalansează frica de întunericul cel viu prin intermediul
mitului şi cultului ce postulează existenţa zeilor luminii precum şi a
spiritelor bune intermediare (îngerii / igili).
Cunoaşterea
comportamentului demonilor se va reflecta treptat odată cu dezvoltarea cultului
caldeean, cu toate că preotul va fi confundat ori identificat încă mult timp cu
un magician. Singura diferenţă notabilă constâ în aceea că el se opune deschis forţelor
răului (p.91) prin talismante, formule şi prin construcţia primelor cărţi de
magie.
Primele scrieri
sau grimoare colecţii al doctrinelor
magice până atunci orale, apare în Akkad, inspirate, după părerea mea, din cele
egiptene. În această fază oarecum definitorie a demonologiei acadiene, litaniile,
incantaţiile sau imnurile, constituie deja baza unei teorii a cărei fundaţie
este dualitatea, de data aceasta recunoscută ca zoroastriană, ca o veşnică
luptă a binelui cu răul. Conflictul acestor forţe influenţează destinul omului
şi de aici rolul manticii în descoperirea şi, dacă e posibil, în eludarea lui, în
acest sens astrologia ocupând un loc central. Utilizarea talismanelor şi a
pietrelor preţioase vine deci în sprijinul contrabalansării destinului rău,
recunoscut cel mai adesea prin apariţia bolii, o personificare a viului demonic.
d.p.a.
office.gnosti@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu