Jacques Duquesne :: Diavolul

Traducere din franceză de Emanoil Marcu

Ed. Humanitas, Bucureşti, 2014

ISBN: 978-973-50-4368-1, 224 p.

Dacă veţi începe să citiţi toate lucrările apărute la noi pe acest subiect, veţi constata, cel mai probabil, că lucrarea domnului Duquesne nu este decât o extraordinară şi reuşită compilaţie, nimic mai mult. Din punctul meu de vedere, nu aduce nimic nou. Ordonarea cuprinsului este una evident istorică, cea mai simplă formulă de abordare a unui fenomen. Sigur, discursul ştiinţific în sine şi orientarea bibliografică atât de necesară sunt impecabile. Dar tocmai despre aceste aspecte luate de către autor în considerare s-a scris enorm, căci Diavolul, la fel ca Dumnezeu, intră continuu în atenţia frustrărilor şi exaltărilor noastre, astfel încât el nu mai avea ce aduce nou. Lucrarea este deci o compilaţie, o istorie a diavolului în iudeo-creştinism, o trecere rapidă în revistă a unei existenţe ce va precede lumea.

Din această perspectivă, am încercat să înţeleg în ce excelează studiul domnului Duquesne. Aceasta poate fi văzut ca un eseu, categorie în care l-a integrat editura. Ar putea fi văzut şi ca un manual pentru neiniţiaţii în cercetarea fenomenului, lucrarea purtând cititorul mai ales prin epoca creştină. Abordarea demonului din această perspectivă este elaborată şi merită înţeleasă cât mai corect posibil, autorul uşurând înţelegerea prin calitatea sistematizării şi expunerii, motiv pentru care îi acord tot respectul meu.

Ce vom înţelege citindu-i rândurile? Ne va fi clar că diavolul permanent rău, pentru unii cel puţin, dovedeşte o capacitate infinită de a se adapta istoriei noastre. Dar ceea ce mi s-a părut cel mai interesant, e observaţia că şi istoria la rându ei se adaptează cumva prezenţei lui. Orice teamă personală devenită publică, împotriva căreia societatea ajunge să lupte prin legi şi ruguri aprinse, este o adaptare a istoriei la diavol, motiv pentru care mă întreb uneori, noi ce istorie trăim, a lui cu noi sau a noastră cu el, căci nu e tot una. Într-o astfel de notă, nu tocmai optimistă şi deloc clară, am terminat scriitura domnului Jacques, într-o zi posomorâtă de toamnă, fapt ce exclude orice vină a autorului acestui eseu.

d.p.a.

office.gnostic@gmail.com