Traducere de
Dan Stancu
Ed. Meta, Bucureşti, 1992
159p., ISBN: 973-95799-0-6
Încă
de la începutul apariţiei sale, creştinismul nu a fost lipsit în dezvoltarea sa
dogmatică de influenţa iudaică pe de-o parte şi de cea filozofică sau grecească,
pe de alta, motiv pentru care autenticitatea noii religii pare pentru autorul
nostru, că suferă un proces de diluare în celelalte două, din care spasmodic
încearcă să se ridice ca mai apoi, reuşind (se va vedea cum) să se desprindă
definitiv de ele, să se declare imediat ca entitate născută (din Hristos) şi
implicit autentică dovedindu-şi în final, superioritatea dogmatică, în care André
mi se pare că vede un extract prelucrat al vechiilor misterii.
Cu
toate că e complicat de a stabili limitele acestor influenţei, autorul
recunoaşte pe lângă dificultatea de a le preciza profunzimea şi faptul că
există o similitudine, nu neaparat în sensul sincretic, ci mai degrabă
într-unul imitativ între creştinism şi orfism. Trebuie înţeles că se face
referire la o religie tânără (creştinismu) ce nu-şi dezvoltă doctrina utopic într-un
mediu „păgân”, ci una care în chip absolut real înglobează în propria-i
construcţie încă de la început entităţi umane ce aduc cu sine bagaje de cunoştinţe
(culturale şi religioase) pe care mai apoi le adaptează sau le leapădă în funcţie
de calitatea programului catehetc. Elementele păgâne care rămân, fie alcătuiesc
treptat corpul sincretic al tinerei religii, fie într-o formă imitativă se
transformă („încreştinează”), prin aceasta înţtlegându-se că se suprapun, de
data aceasta ca elemente „creştine” peste vechile tradiţii. Situaţia
sărbătorilor păgâne înlocuite de cele creştine reprezintă dacă vreţi, cel mai
elocvent exemplu, în sensul că vechii titulari cu toate că se schimbă, rămân totuşi
sensurile vechi spirituale peste care se suprapun doar ca un plus, ideile
dogmatice îmbrăcate în straie de sărbătoare.
Pe
această linie autorul stabileşte direcţia studiului său, în sensul că
afinităţile orfismului cu religia creştină sunt de la prima vedere uşor
observabile, mai cu seamă pentru că sunt numeroase, motiv ce, din punctul său
de vedere, justifică suficient apariţia acestei lucrări. La fel precum
creştinismul, orfismul este o religie revelată de profeţi, ce şi-a avut cărţile
sale sacre (din păcate pierdute în cea mai mare parte), în care Dumnezeu
suferă, moare şi învie pentru a asigura credincioşilor gloria mântuirii. Astfel,
Orfeu este aşezat alături de Hristos, nu doar de către autor, ce încearcă să
dovedească identitatea celor doi, ci şi de Alexandru Sever (sec. III), care nu
uimia pe nimeni cu gestul de a pune în propria-i capela pe Iisus alături de
Orfeu.
d.p.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu