Gilbert Durand :: Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală

Traducere de

Marcel Aderca

Postfaţă de

Cornel Mihai Ionescu

Ed. Univers Enciclopedic,

Bucureşti, 2000

ISBN: 973-9243-99-1. 477 p.

Contactul cu realitatea începe în momentul în care am deschis pentru prima dată ochii, urmând ca înţelegerea ei să se producă abia atunci când vom privi cu atenţie, imaginile făcând obiectul minţii, a lumii imaginarului. Este poate şi motivul pentru care cercetarea imaginarului din perspectivă antropologică, nu poate ignora, ca primă etapă, imensul bagaj al simbolului religios, ca primă explicţie a spaţiului ce ne înconjoară. Înţelegerea actuală a construcţiei unui astfel de mecanism nu este deloc o sarcină uşoară pentru cercetătorul nostru. Dificultatea deosebită constă de cele mai multe ori în a interpreta cât mai corect cu putinţă, prin conexare, toate particulele ce alcătuiesc acest aproape infinit ocean de date, plecând dinspre abis (de la începuturile istoriei omenirii) şi urcând spre suprafaţă. O astfel de abordare depăşeşte evident canoanele cursurilor universitare. De aceea, „pentru a putea vorbi cu competenţă de Imaginar nu trebuie să te încrezi în îngustimile sau în capriciile propriei imaginaţii, ci să posezi un repertoriu aproape exhaustiv al Imaginarului normal şi patologic în toate straturile culturale pe care ni le propun istoria, mitologiile, etnologia, lingvistica şi literatura” (p.19).

Din perspectivă istorico-religioasă, prima etapă a coagulării imaginii o regăsim în mit (o sumă de concepte personale cenzurate) ce se constituie în baza tuturor concepţiilor religioase. Dacă este extrem de greu de precizat când sau care sunt condiţiile ce formează sturctura mitului, e aproape imposibil de a lua în discuţie ce se întâmplă cu simbolurile pe care acesta le refuză în procesul de autoconstrucţie. În mit, pentru prima dată, imaginea formează logic şi se transmite prin simboluri ce treptat, în funcţie de evoluţia istorică a omenirii (interacţiuni între indivizi, credinţe şi rase diferite), degenerează treptat în legende, basme (poveşti) şi fabule. Totul se petrece în paralel cu apariţia şi decăderea ritului, unde şi aici imaginarul este omniprezent. Degradarea nu presupune neaparat dispariţia simbolului original, ci, din contră, uneori se poate constata o reinterpretare sau reconstrucţie a acestuia pe baza unor structuri antropologice noi, ca rezultantă a unui sistem de viaţă ce evoluează istoric (temporar) de la omul epocii de piatră la cel al secolului XXI. Aşa se face că unele simboluri de forţă şi nu puţine, au supravieţuit fără reinterpretări şi adăugiri semnificative, pe când altele s-au degradat, ori pur şi simplu au dispărut.

Înţelegerea evoluţiei imaginarului religios – în contextul în care autorul o priveşte nu detaşat ci permanent conectat la ştiinţa antropologică –  duce cercetarea lui Durant la limitele înţelegerii unui fenomen aflat într-o permanentă conexiune cu istoria.

d.p.a.

office.gnostic@gmail.com