Traducere
din limba franceză de
Diana Morăraşu. Ed. Nemira, Bucureşti, 2011,
144p.,
vol.I, 123., vol.II, 19,90 lei / vol.
ISBN:
978-606-579-296-8 (vol.I),
ISBN:
978-606-579-297-5 (vol.II).
Despre autori nu ştiu nimic.
Numele lor par desprinse din nick-urile mircului, sau ale mess-ului. Nu înţeleg
de ce şi-ar ascunde identitatea din moment ce nu nemai aflăm în întunecatul ev
mediu, iar inchiziţia aşa cum o ştim a dispărut demult. Bănuiala mea, nu am
nici o dovadă clară, e aceea că Abraxas şi Sperandio sunt de fapt una şi
aceeaşi persoană. Stilul scrierii celor doi mi se pare extrem de asemănător, pe
lângă faptul că secretizarea inutilă a numelui vrăjitorului vine într-un moment
istoric extrem de prielnic practicilor negre. Oricum „cei doi” au şi o carte
scrisă împreună, sub coordonarea primului, despre care mă voi ocupa probabil
într-una din zilele astea.
O altă chestiune ce nu-mi dă pace
este modul de împărţire al materialului. Pur şi simplu nu înţeleg cuprinsul,
adică ordinea de prezentare a ceea ce vrei ca omul să lectureze. De exemplu,
era suficient de clar dacă exista un capitol despre „recipientele magice”,
într-unul din volume şi nu să găsesc în volumul I despre sticlele maleefice,
pernele vrăjite şi cutiile vrăjite, iar în al doilea despre sicriile malefice.
Pe de altă parte, de ce trebuie să citesc aproape aceeaşi introducere din primul
volum şi în volumul II? Scurta şi săraca expunere despre magia neagră şi
satanism mi-a fost suficientă. Este drept că lucrarea se vrea una de magie
practică, motiv pentru care aş fi fost încântat să fiu lămurit cu privire la
practica ce se ia în discuţie. Adică să mi se explice rostul lumânărilor, a
pietrelor şi a unguentelor ce fac obiectul practicii magice. Istoria fie şi pe
scurt a magiei negre nu-şi avea după părerea mea rostul aici. În fine, de ce
două volume? Are fiecare peste 300 de pagini? Nu. În total, cu tot cu
introducerea repetată, cele două au 267 de pagini. Care este logica unei astfel
de împărţiri, în afară de cea legată de preţ?
Există o diferenţă frapantă între
magia neagră a vesticilor şi a noastră. Sigur nu e de subestimat, însă lucrarea
mi se pare ca o „carte de bucate” pentru începători în comparaţie cu ceea ce se
practică la noi. Poate vesticii sunt încântaţi de o asemenea apariţie, dar
Abraxas ar trebui să vină la noi pentru a se şcoli puţin pe la unele dintre
babele satelor noastre. Pentru adovedi că am dreptate, rog cititorul să
citească oricare dintre aceste vrăji, iar mai apoi, la alegere, să caute un
descâtec, dacă se poate popular
românesc şi să-l lectureze pe acela. Concluziile rămân la cititor.
Magia neagră a lui Abraxas este o lucrare în primul rând pentru
aceia care nu au nici cea mai vagă idee în ce anume se bagă. Pe de-a supra mi
se pare inutilă magia pentru a alunga pe cineva dintr-un anturaj (vol.II,
p.62), când din două bârfe ai rezolvat problema. E un păcat să bârfeşti, dar ca
practică e mult mai „magie neagră” decât să-l deranjezi pe dracu pentru un
lucru de nimic.
Oricum, lucrarea merită citită,
for fun.
d.p.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu