Anne Brenon, Catharii

Traducere din limba franceză de Ion Doru Brana

Ed. Nemira, Bucureşti, 2008

235p., 27,90 lei, ISBN: 978-973-143-260-1

Catharii sunt dovada de netăgăduit a faptului că gnosticismul sub forma lui general dualistă nu va cunoaşte extinţia cu toate eforturile depuse de ereziologii Bisericii Apusului.

Lucrarea doamnei Brenon se dezvoltă în jurul dorinţei de informare reală, ducând cât mai aproape de adevărul istoric, printr-o lectură plăcută, uşor accesibilă marelui public.

Doctrina cathară are o natură profund apocaliptică, dualistă, suficient de plină de elemente (eretice) caracteristice pe de-o parte gnosticismului şi maniheismului, dar îmbrăcate pe de alta într-o blândeţe mistică, permanent prezentă în statutul nonviolent al mişcării, până la urmă violent condamnate de către Biserică. Pentru că bunătatea, dragostea şi mila nu pot fi propovăduite de două biserici, una trebuia să dispară, cu atât mai mult cu cât non-violenţa nu era apanajul ereticilor cathari, „inspiraţi” de către Satan şi demonii săi.

Cruciada împotriva catharilor (albigenzilor) din sudul Franţei nu se lasă aşteptată. Armata în fruntea căreia stătea prelatul Arnaut Amaury este cea care produce carnagiul, căci ereticii se lasă pur  şi simplu măcelăriţi. Arnaut declara la final, pe un ton triumfător, papei: „Răzbunarea divină a făcut minuni, i-am omorât pe toţi” (p.204-205). Aceasta este Biserica lui Hristos, iar aceia sunt sfinţii Lui.

Citind studiul cu atenţie nu poţi rămâne indiferent la metodele sistematice de demonizare a celor care chiar eretici fiind din perspectiva Bisericii, nu meritau să piară (familii întregi) în isteria mistică a unei forme de creştinism, ce faptic nu semăna deloc cu acela propovăduit de Întemeietorul Său. Îţi este imposibil să înţelegi cum o religie a iubirii urăşte desăvârşit, doar pentru că alţii cred altfel.

d.p.a.