Cvânt înainte de James Cameron
Traducere de Otilia Tudor şi
Alexandra Cristache
Ed. Paralela 45, Piteşti, 2007
300p., 40,00 lei, ISBN: 978-973-47-0078-3
O
cercetare ce ar fi trebuit să schimbe istoria lumii, nu a făcut decât să se
vândă bine peste tot (deci şi la noi, că şi noi suntem lume) şi... cam atât.
După ce s-au epuizat stocurile ediţiilor cărţii în discuţie, nu s-a schimbat
nimic în esenţa creştinismului, după cum e puţin probabil să asistăm în această
existenţă la transformări radicale, pe baza unor descoperiri arheologice atât
de trâmbiţate.
În
esenţă, subiectul poate fi expus într-un mod cât se poate de simplu: un mormânt
din secolul I, e descoperit sub o clădire undeva în Ierusalim; aici se
păstrează câteva osuare, însemnate cu numele membrilor familiei lui Iisus,
inclusiv numele Lui şi, poate la fel de important, unul dintre ele are gravat
numele femeii ce i-a fost însoţitoare, Maria Magdalena. De aici, se dezvoltă o
întreagă intrigă cu privire la veridicitatea elementelor găsite, precum şi la
impactul pe care descoperirea o poate avea asupra religiei creştine, ce crede
încă cu tărie într-un Hristos înviat, ce a părăsit cu sufletul, această
realitate sau iluzie fizică, odată cu trupul „înviat din morţi”.
Dovezile
istorice din evangheliile gnostice şi canonice cu privire la viaţa lui Hristos,
fie El căsătorit sau nezireu, abundă în variante pro şi contra, iar peste toate
tronează tehnologiile moderne, de la datarea cu carbon şi până la probele ADN
ale Mântuitorului şi Mariei Magdalena. Toate ţin să dovedească existenţa nu
neaparat a unei relaţii între faptul istoric relatat şi ştiinţă, ci a
realităţii unei existenţe divine trăite în trup, fără înviere sau alte poziţii ulterioare
propuse de dogma Bisericii.
Ce-i
drept, lectura e bulversantă, oferind cititorului posibilitatea de a avea
reacţii, însă nu atât de radicale cum se anunţă pe coperta ediţiei în limba
română. Cu sigurnaţă nu a convertit pe ateu la creştinismul credibil descotorosit
de mit, sau, din contră, să transforme un credincios în ateu în urma şocului că
mai greu decât sufletul şi oricum inutil, trupul a fost lăsat de către Hristos
în urmă. Cartea e scrisă bine, şi îmi face impresia că se adresează în special
celor care cred. Ea reuşeşte să producă cititorului o puternică încordare
spirituală, prin însăşi descoperirea arheologică, până la urmă o altfel de
revelaţie a cărei autor e însuşi arheologul. Cer este că spre final, efectul se
produce cu siguranţă la mai toţi cei care credincioşi fiind, au pătimit prin
parcurgerea acestor rânduri, aceasta în sensul că, pare să ţi se inducă
concluziv ideea – ce uneori e mai puternică decât o dogmă – că dacă autorii
s-au înşelat, pot sta liniştiţi căci nu este nimic (în afară de faptul că noi
toţi care le-am cumpărat cartea i-am îmbogăţit), dar dacă nu s-au
înşelat, atunci ce vor facem căci au crezut, lăsându-se martirizaţi sau au
aprins ereticii pe ruguri în numele celei mai mari iluzii: învierea.
d.p.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu