Isaac de Beausobre, Maniheismul. Principii, dogmele şi morala

Traducere din limba franceză, cuvânt înainte

Şi anexe de Gelu Sabău

Ed. Herald, Bucureşti, 2010

236p., 27,20 lei, ISBN: 978-973-111-156-8

Cel mai probabil sub influenţa zoroastrismului, buddhismului dar şi a gnosticismului, maniheismul se dovedeşte a fi sinteza filosofico-religioasă perfectă a ideilor ce susţin o natură dualistă ce coboară din sfera divină, răsfrânfându-se treptat peste toate lumile spirituale, până la a se oglindi în chip evident în materialitatea acestei lumi.

Din lectura studiului, unul foarte bine închegat ştiinţific şi în acelaşi timp uşor de parcurs, mai ales pentru cineva interesat de „ereziile creştine”, rezultă cu claritate că maniheismul nu s-a vrut un răspuns la creştinism a credinţelor creştine de tip oriental. Mani nici măcar nu credea în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi deci nu-i păsa de existenţa şi activitatea Sa. Indiferenţa cu privire la religia creştină nu se manifestă imediat nici măcar după ce maniheismul şi creştinismul se întâlnesc.

Dualismul maniheic este evident incompatibil cu dogma Singurului Dumnezeu Bun şi a dracului răzvrătit şi rău. Dar cum sistemul creştin se vede afectat de intruziunea filosofiei zoroastriene, lupta dogmatică şi acuzaţia de erezie nu se lasă aşteptate.

Pentru Mani, nu doar Iisus şi Duhul Sfânt nu au o valoare doctrinară ci, mai mult decât atât, şi Vechiul Testament este absolut inutil pentru că este produsul lui Satan, principiul răului. Decurge de aici că şi revelaţiile, jertfele, cultul şi toate legile nu sunt altceva decât gluma proastă a îngerilor răi şi a demonilor. Dacă morala creştină are în centru credinţa şi faptele bune, cea maniheică se centrează în jurul ciclurilor reîncarnării, semn al evidentei influenţe buddhiste.

Lectura studiului captivează, cu toate că ea presupune în prealabil cunoştinţe destul de serioase de ereziologie creştină. Sigur, acest aspect nu reprezintă un inconvenient pentru cei care şi-au propus cel puţin o înţelegere minimală a fenomenului dualist, atât de îmbrăţişat de sistemele gnostice şi deopotrivă urât de dogma creştină mai ales în primele veacuri. Nu se urmăreşte un aparat bibliografic imens, ci mai degrabă accentul pare se pune pe oferirea selectivă de titluri, semn că pe această temă s-a scris enorm.

d.p.a.