Traducere de Ana Ionesei
Livingstone, Bucureşti, 2011
110p., 16,00 lei, ISBN: 978-606-92548-7-5
Ce-i
drept, trebuie să recunosc că cercetările de angheologie s-au înmulţit
vertiginos în ultimii ani. Fie că este vorba de viziunea teologică,
istorico-religioasă, ocultă sau parapsihologică, încercarea de a înţelege la
modul profund implicarea fiinţelor angelice în cursul destinului uman,
reprezintă cumva dorinţa unanimă a unora dintre reprezentanţii acestor ştiinţe de
a „legaliza” în faţa acelora dintre noi
care nu au cunoştinţă de existenţa îngerilor, o relaţie ce faptic durează de
milenii şi despre care nu ar mai trebui să vorbim ca despre un basm reuşit.
Autoarea
face parte dintr-un curent spiritualist angelic, deci o „aleasă” a fiinţelor cu
aripi, ce urmează să devină obiectul a numeroase revelaţii pe cele mai diverse
teme (cum spre exemplu avem expunerea despre cele şapte dimensiuni, (p.26-27).
Interesant este că de multe ori cei care caută dovezi concrete în acest
domeniu, se lovesc inevitabil de dogmatismul religiilor şi dominaţiunilor
creştine, ce pur şi simplu nu se ridică la nivelul aşteptărilor, aşa cum s-a
întâmplat spre exemplu şi cu autoarea noastră ce nu a primit răspunsuri
satisfăcătoare din partea creştinismului penticostal, dar şi cu Jovanovici
care la rândul său s-a lovit de reticienţa sau chiar necredinţa în existenţa
îngerilor a unor prelaţi romano catolici.
Ceea
ce merită reţinut e că o cercetare sinceră a angeologiei pornită din lumea
laică ar trebui să se bucure de tot interesul Bisericii şi nu să fie catalogată
rapid şi evident comod ca o lucrare a diavolului, ispititorul ce apare sub
forma „îngerului de lumină”.
O implicare comună ar reduce deci semnificativ
erorile din acest domeniu, după cum se exemplu, în cercetarea de faţă, mi se pare
că la un moment dat autorl alunecă din angologie în necromanţie (p.61). Acesta,
precum şi alte multe alte aspecte îndoielnice cu privire la comporamentul
angelic, pot fi întâlnite în studii care pleacă până la urmă de la ideea unei
cercetări sincere şi deci au de la bun început prezumţia de nevinovăţie.
d.p.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu