Ed.
Catisma, Bucuresti, 2007, 62p., 7,99 lei
Chiar dacă s-a petrecut undeva în prima jumătate a anului 2005, cazul de la
Tanacu, în care ritualul de exorcizare eşuează lamentabil provocând moartea
unei tinere, mai suscită încă la multe controverse.
Pentru că tot am discutat despre exiorciştii romano-catolici, am considerat
inspirat să leg de cartea doamnei Tracy
Wilkinson, pe ce a ieromonahului Savatie Baştovoi, Pentru cine
bat clopotele la Tanacu?
Părintele Baştovoi se lansează într-o serie de acuze la adresa conducerii
BOR care ar trebui nu numai să cunoască canoanele, pentru a-şi apăra la nevoie
propriul cler şi de a nu-l da fără judecată la judecată, dar ar trebui să o
cultură spirituală mult mai dezvoltată care să nu-l excludă pe diavol doar
pentru că ar vrea să intrăm astfel „exorcizaţi” în UE. De necunoaştere la laşitate
nu e decât un singur pas, căci nu sinodul ci presa a judecat cartea vieţii
exorcistului căruia i s-a luat nu doar dreptul de a fi preot ci şi pe cel de a
rămâne călugăr (voturile monahale nu pot fi retrase de nimeni căci sunt un pact
între om şi Dumnezeu).
Evident că au existat voci pro şi altele contra. Mai multe contra. Şi cum
în această lume „adevărul” e dictat de mulţimea zgomotelor celor mulţi,
călugărul face astăzi puşcărie.
Din perspectivă demonologică, posedatul poate fi legat, pentru că în timpul
crizelor manifestă o putere atât de mare încât nu pot fi ţinuţi. Tot din
această perspectivă, călugărul a făcut şi anumite greşeli. Era prea tânăr
pentru a exorciza singur, ceea ce arată o lipsă de experienţă, iar
încăpăţânarea de a scoate demon arată o supra evaluare, ori nu egoul preotului
e important în astfel de momente. O altă greşală e că trebuia să cheme mai
mulţi preoţi, pentru că, se ştie, unde sunt mai mulţi adunaţi în numele lui
Iisus Hristos, acolo e şi El în mijlocul lor.
Atitudinea Bisericii arată pe de altă parte că nu există o cunoaştere
demonologică care să aibă şi o acoperire canonică în cazul în care bolnavul
moare. La urma urmei, un doctor care se zbate să ţină în viaţă un pacient şi
acesta moare, nu poate fi judecat de crimă. Nu în ultimul rând, se descurajează
aplicarea exorcismelor, ceea ce e foarte grav, căci uneori chiar este nevoie de
ele.
Seminariile şi facultăţile de teologie nu au cursuri de demonologie. Când
am vorbit mai multor seminarişti despre importanţa predării unei astfel de
disciline, unul dintre ei mi-a spus cu revoltă în glas: „Eu am venit aici să
practic teologia, nu demonologia”. Oare câţi dintre ei vor practica chimia,
fizica sau geografia pentru a ajuta sufletele necăjite de demoni atunci când
vor fi preoţi?
Demonologia nu e o ştiinţă independentă de teologie şi ne convine sau nu,
atâta timp cât vor exista demoni, va exista şi demonologia. Dacă viitorii
preoţi ar fi mult mai familiarizaţi cu această ştiinţă, ar dispărea chiar
negaţiile unora dintre ei care ajung să spună că răul e impersonal. Cum poate
fi răul impersonal când bazele lui au impuse prin Satana îngerilor care au
cazut odată cu el şi mai apoi în lume prin căderea în păcat a protopărinţilor noştrii.
Dacă Biserica nu îşi va susţine propriile dogme, va cădea în aprobarea în masă
a teologumelor, aprobând mai apoi erezii doar pentru că dau bine la „orânduirea”
impusă de UE.
Cazul Tanacu reprezintă un semnal de alarmă pentru toţi aceia dintre
clerici, indiferent de rang, care vor să vadă că răul există, e cât se poate de
ral şi devine de fiecare dată personal atunci când lucrează prin persoane, cu
cât mai puternice cu atât mai bine.
Recomand din suflet cartea părintelui Baştovoi, nu neaparat acelora ca-re
au studii (mai ales teologice) ci mai degrabă celor care vor să înţeleagă o
mică parte din demonologia românească, pentru că nu de deştepţi ducem lipsă, ci
de înţelepţi.
d.p.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu