C. K. Nicolau :: Curs practic de spiritism

Ed. Aldo Press, Bucureşti, 2001

160p., ISBN: 973-9307-69-8

După „catehismul spiritist” al lui Allan Kardec, cursul (teoretic) a lui Nicolau, despre a cărui identitate nu ştiu nimic, este o lucrare care împreună cu aceea a eruditului Kardec se completează reciproc, oferind împreună celor deja interesaţi, o variantă cât mai completă a ştiinţei spiritiste din perspectiva acelora care deja l-au practicat sau îl practică.

Întregul material este foarte bine sistematizat şi prezentat într-o logică ce pleacă de la aspectele teoretice simple ale spiritismului, spre cele mai complexe, descriidu-se spre final chiar modul în care se produce o şedinţă de evocare a spiritelor. Mai clar, autorul vorbeşte despre manifestările spiritelor şi descrie diferitele tipuri de comunicare; un loc aparte ocupându-l categoriile de mediumi, precum şi felul în care ei şi publicul influenţează o şedinţă de spiritism. Toată această dezvoltare a ştiinţei spirituale, aduce cu sine concluzia că există chiar o filosofie spiritistă, pe care desigur, împreună cu practica spiritistă, mulţi o contestă. Aşa se ajunge spre final ca autorul să povestească în doar şase pagini despre duşmanii spiritismului. În sfârşit, un vocabular spiritist foarte reuşit, scris cu caractere de-o şchioapă şi întins pe pagini bune, vine să aducă lămuriri, uneori suplimentare, cu privire la cuvintele sau temele descrise în carte.

Cursul lui Nicolau nu este o lucrare „apologetică”, de apărare a stiinţei spiritiste, ea se deschide spre cei care deja cred, au participat sau sunt tentaţi să simtă chemarea spiritelor. El nu va urmări deci să convingă pe nimeni de realitatea spiritismului.

Oricum, scopul final al unei abordări de acest gen, nu este acela de a lăsa cititorul la limita teoreticului, ci, din contră, pare a-l tenta să treacă dincolo, pentru a verifica personal realitatea cunoştinţelor dobândite.

d.p.a.