Traducere din limba engleză de
Petronia Petrar
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003
318p., ISBN: 973-35-1774-7
O
abordare extrem de bine documentată din perspectiva istorico-religioasă, a ocultismului
şi demonologiei Renaşterii o reprezintă studiul lui Wayne Shumaker. Dată fiind
complexitatea subiectului, autorul îl supune unui proces inteligent de
sistematizare. Astfel, lucrarea pentru a fi cât mai cuprinzătoare şi cât mai pe
înţeles, aceasta pentru că vorbim de o lume a ocultului european ce tocmai se
afla într-un intens program de sistematizare, îşi împarte cercetarea în cinci
mari teme: astrologia, vrăjitoria, magia albă, alchimia şi hermetismul. Toate
aceste ştiinţe susţinute de foarte multe minţi luminate ale perioadei sătule de
bigotismul Bisericii. Până şi Biserica s-a săturat de sine, Luther şi Calvin fiind
cele mai elocvente exemple al acestei stări de saturaţie.
Astrologia,
fie că era privită pro, fie că existau păreri contra, venite chiar şi din
partea protestantismului, reuşeşte să supravieţuiască nu doar Evului Mediu, ci
în Renaştere, cunoaşte un proces de sistematizare în ideea de a fi înţelească şi
aplicată cât mai bine cu putinţă. Astrologii renumiţi ai vremii, majoritatea
italieni, care au şi scris până la urmă tratate în acest sens, îi evidenţiază
utilitatea, căci până la urmă, dacă există un viitor, atunci acesta poate fi şi
cunoscut. Principiul manticii nu poate intra decât într-un evident conflict cu
cel al Bisericii: „crede şi nu cerceta”.
Dacă
astrologia e relativ tolerată, fiind apanajul mai degrabă al claselor bogate
dar nu neaparat inteligente ale societăţii, vrăjitoria, este practica demonică
ce vine din vulgul infect al Evului Mediu. Ea nu suporta a fi spălată prin
predici, ci doar purificată prin focul rugului. Doar pentru Biserică ea
reprezenta deci un real pericol, prin pactul cu diavolul, tipurile de vrăji şi
sabat.
Noutatea constă în aceea că, spre finalul Evului Mediu, apare o mişcare
de discreditare a vrăjitoriei, ce era evident adresată claselor înstărite, mai
greu de ars (la propriu), a cărei dacă nu iniţiator, cel puţin susţinător
înfocat e un român, Ulrich Molitor, la a cărui lucrare m-am
referit cu ceva timp în urmă. Dincolo de toată agitaţia prelaţilor de a dovedi
actualitatea credinţei, Shumaker constată că toate aceste manifestări oculte începute
în Renaştere nu pot să însemne altceva decât progresul lent spre totala necredinţă.
Magia
albă, e varianta soft a vrăjitoriei, practicată de elită şi de aici
dificultatea în combaterea ei. Exită trei tipuri de magie: magie naturală, a
cerei reprezentant de seamă e Giovanni Baptista Della Porta, ce are ca subiect
central puterea magică degajată de întregul univers; apoi urmează magia
astrologică ce-l are ca reprezentant pe Marsilio Ficino, care citeşte în astre
voia implacabilă a destiului şi magia spirituală sau ceremonială, ce îl are ca
promotor pe Cornelius Agrippa, prin intermediul căreia se încearcă a se dovedi
că uneori destinul poate fi manipulat, aceasta dacă-l cunoşti.
După
cum magia manipulează destine, alchimia, predecesoare a chimiei moderne şi nu
numai, manipulează natura, pentru a extrage şi prelucra esenţele despre a căror
valori vorbesc scrierile lui Hermens Trismegistul. Anticul şi tot o dată
miticul Hermes apare peste tot, în toate ştiinţele oculte amintite până acum
(mai puţin în vrăjitorie), ca o coloană vertebrală a „ştiinţelor de graniţă”
ale Renaşterii. Evident, reprezentantul de seamă al perioadei nu poate fi altul
decât Paracelsus, despre care pe larg şi
în acelaşi timp excepţional ne vorbeşte Franz Hartmann.
În
fine, modul în care au fost înţelese scrierile hermetice, încheie studiul de
faţă, lăsând loc esoterismului european ce va urma perioadei renascentiste. Cu
toate că sursele hermetice erau sărace, multe din texte nu erau descoperite,
ori venite pe filiere dubioase, genialitate unora ca Pico della Mirandola sau
Sir Thomas Morus, nu fac altceva decât să „descoase” câte ceva din această
bogăţie a cărui autor este Trismegistul. E momentul când se iau în discuţie
teoriile despre originea universului, sau existenţa unui al doilea Dumnezeu; se
deschid noi discuţii despre zei, demoni şi... iluminare.
d.p.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu