GH. V. Brătescu :: Vrăjitoria de-a lungul timpului

Ed. Politică, Bucureşti, 1985

318p.

După cunoştinţa mea, este singura carte scrisă de un român în perioada regimului comunist care să trateze acest fenomen la modul cel mai serios cu putinţă. Singurul motiv pentru care cred că a văzut lumina tiparului e acela că laudă când trebuie, adică la început, cuceririle ştiinţifice ale comunismului (dar nu exagerat), condamnând evident practica vrăjitoriei (şi nu numai), pe care o vede ca o „coagulare” a mai multor credinţe superstiţioase, obiect al unei mentalităţi evident primitive, ce nu ar trebui să aducă nici o atingere „omul nou” (sintagmă ce defineşte „iluminarea” în doctrina comunistă).

Dincolo însă de această perspectivă, cercetarea se arată a fi una cât se poate de serioasă, fapt observat din cuprinsul ce anunţă teme cu adevărat interesante, după cum dovedeşte şi aparatul bibliografic (11 pagini) deosebit de bogat pentru condiţiile impuse de mentalitatea atee a acelor vremuri.

În cinci capitole, Brătescu suprinde în linii cât se poate de clare naşterea şi dezvoltarea practici magice, de la ceea ce am putea numi „origini” – formulele primitive ale credinţei - , trecând prin antichitate şi, foarte important, prin folclorul sau tradiţia românească; ajungând la primele manifestări pseudo-ştiinţifice ale vrăjitoriei: alchimia, şamanismul contemporan, spiritismul şi societăţile oculte.

Istoria lui Satan, demonismul, posedaţii, riturile magiei negre, originea suprstiţiilor şi multe altele sunt surprinse în analiza fenomenului, de data aceasta fără a le ironiza, semn că autorul a dovedit un deosebit interes, ce produce o trecere dincolo de apologia ideologiei comuniste, arătând o preocupare a cărei resorturi ascunse ar putea fi unele personale.

Perspectiva sa „dogmatică” e aceea că, din superstiţie ce se naşte din neînţelegerea fenomenelor naturale, apare mai apoi vrăjitoria, care de-a lungul timpului, penetrează social umanitatea până la cele mai înalte niveluri, ce impun la rândul lor, în mod gradual, finisări, diversificate în practici separate ce vor primi numele de: magie, alchimie, spiritism, la rândul lor sursa, separat sau în comun, a tuturor societăţilor secrete, ce în sine nu reprezintă altceva decât forma finală de dezvoltare şi propagare a unei mari iluzii.

d.p.a.