Wilhelm Bousset :: Legenda Antihristului

Cuvânt înainte de A.H. Keane

Traducere şi îngrijire ediţie de

Ramona Ardelean

Ed. Herald, Bucureşti, 2006

249p., ISBN: 978-973-7970-84-5

Nu poate fi decât lăudabilă ideea de a pleca de la mitul babilonian al Dragonului (Tiamat), pentru a explica rezonanţa acestuia peste veacuri şi religii până în creştinism, fapt ce pare să fi adus „tradus” lupta dintre Bine şi Rău, până la urmă într-o formlă proprie de data aceasta creştinismului: Apocalipsa. Iată, după părerea mea, în puţine cuvinte, aportul autorului la explicarea legendei lui Antihrist.

Apariţia creştinismului schimbă deci în mod dramatic datele problemei, în sensul că peste întregul conflict dintre cele două forţe vine aplicată explicaţiile oferite de evanghelii, epistole şi ultima carte profetică a Noului Testament. Peste toate, ca un corolar, vin „tâlcuirile” Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti. Cu alte cuvinte, esenţa ce constă în lupta dintre cele două principii şi finalul ei rămâne, dar mulţumită creştinsmului, ele sunt îmbrăcată în alte haine, ce mai târziu vor purta o singură marcă: dogma. Imediat, discursul despre o persoană umană ce va sluji ca antipod mai înainte venitului Hristos, ia o amploare deosebită, aproape instantaneu, după încheierea canonului scripturistic, sub influenţa scriitorilor creştini care, prin abordări proprii, încearcă să explice rostul unui personaj ce se vrea a fi antipodul lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Influenţele apocrifelor îşi au şi ele locul lor în tot acest penteon de idei ce converg mai mult sau mai puţin forţat spre acelaşi personaj: Antihrist.

Frumos este că, pe baza revelaţiilor, toată lumea îşi dă cu presupusul, aceasta pentru că revelaţiile sunt cât se poate de criptice şi de aici interpretarea susceptibilă de eroare. Fie că antihrist este un om posedat de rău (cum este spre exemplu Simon Magul asupra căruia autorul se apleacă în câteva pagini), fie că e răul încarnat, nimeni nu ştie.

Rezultă că nu doar se explică cine este Antihrist (numărul 666 poate fi şi 616 după alte manuscrise vechi ale aceleiaşi Apocalipse a Sfântului Ioan), dar nu cunoaşte nici ce anume este el. Să spui spre exemplu că e număr (666) de om, nu explică în ce măsură vorbim de umanitate, ce poate la fel de bine să fie redusă spre exeplu, doar la forma humanoidă a unui corp. Practic, întreaga tevatură din jurul cărţii Apocalipsei nu ar putea fi altceva decât o simplă invenţie, menită să-i ţină pe creştini într-o permanenţă stare de insomnie spirituală ("trezvia"), stare patologică ce defineşte o singură instituţie: Biserica.

Dacă sursa miturilor despre Antihrist e un mit babilonian, atunci pentru Tiamat (spre exemplu), îi va fi mai simplu să a-pară ca om (o „nălucă” aşa cum au crezut Apostolii că-L văd pe Hristos după înviere, venind spre ei călcând pe luciul apei), decât să împrumute parte din chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ce în mod normal ar trebui să o urască desăvârşit.

d.p.a.