Pierre Brunel :: Invocarea morţilor şi coborârea în Infern

Traducere de Aurora Băgiag &

Cristina Chirteş

Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2008

193p., ISBN: 978-973-35-2382-6

Cu toate că studiul lui Brunel ni se prezintă în esenţa sa ca unul de literatură comparată, tema luată în discuţie ţine, din punctul meu de vedere, de tărâmul demonologiei, ce-i drept tratate din perspectiva literaturii comparate. Homer, Vergiliu, Dante, Claudel sunt scriitori şi tot atâtea surse inepuizabile de inspiraţie pentru autorul nostru, care nu se rezumă doar la operele deja consacrate, şi bine face, ci mai multe decât atât, îl vedem pendulând cu un deosebit talent prin buddhism, iudaism ori creştinism, de unde-şi extrage „piesele componente” ce-i susţine argumentele.

Omenirea se confruntă de la primul deces cu nevoia de a menţine cu orice preţ legătura cu cel deja trecut „dincolo”. Noi nu pur şi simplu putem accepta moartea, chiar dacă, dincolo de mituri şi dogme, suntem obligaţi să murim. Indiferent de stare, rămânem oameni, motiv pentru care comunicare nu trebuie să dispară. Soluţia stă în cei care invocă morţii, agenţi ai „economiei subterane”, vin să ofere astfel de servicii. Când sunt prinşi, sunt arşi pe rug, aceasta pentru că religiile o cer (nu doar creştinismul, ci şi buddhismul chinez spre exemplu, executa necromanţii), dar, în mod ironic, numai după ce religioşi turnători se bucură de serviciile lor. Până la urmă, numai cei curajoşi, eroii, pot coborâ în infern, după cum doar sfinţii, cei rugători, pot merge la rai.

Indiferent de ce lumi e vorba, că amintim de greci, latini sau indieni, nimeni din cei fără curaj nu se afundă în tărâmurile infernale, decât doar dacă prietenii morţi au nevoie de ajutor pierduţi fiind între lumi, şi, de ce nu, atunci când se caută răspunsuri la dilemele vieţii în trup înceţoşate.

Acum e momentul când intervine simbolul şi acoperirea lui în practica ştiinţei necromante. Literatura antică e desigur plină de asemenea exemplificări, iar autorul nu se sfieşte să le identifice şi mai ales să le evidenţieze, resorturile elor regăsindu-se adânc înfipte uniform în mitologiile marilor culturi.

E o lucrare, dar ce spun lucrare, i-o capodoperă ce merită lecturată, nu doar o dată, ci chiar de două ori, aceasta dacă vrei să înţelegi că ceea ce ne sperie până la a-i condamna pe alţii, ne atrage violent spre un refuz al morţii, prin aclamarea şi dovedirea vieţii indiferent de stare.

d.p.a.