Traducere
din limba franceză de
Anca
Irina Lubenescu
Ed.
Herald, Bucureşti, 2001
256p.,
ISBN: 973-9453-71-6
Erotismul indian e perceput la
modul simplist de europeanul indecent ca o serie nesfârşită de poziţii
acrobatice sexuale, ce par a testa mai degrabă elasticitatea tendoanelor decât
motivul flexării lor.
Lucrarea lui Varenne ia în
discuţie erotismul indian plecând, aşa cum se face, de la perspectiva oferită
de originea sa mitică, trecând mai apoi prin riturile ce decurg din acestea şi
sfârşind cu perceperea metafizică a realităţilor spirituale, a căror scop final
este eliberarea ambilor parteneri.
Istoria sexualităţii nu pleacă,
aşa cum am fi tentaţi să credem, de la simpla unire fizică a două corpuri, ci
ea îşi are în hinduism originea în planul sacralităţii. Este deci o imitaţie a
uniunii creatoare a zeilor, la originea existenţei cărora par a sta Zeiţa Mamă.
Excepţionalele explicaţii ale
autorului cu privire la apariţia istorică a tantrismului, au ca punct de
plecare o cunoaştere aprofundată a textelor sacre ale diferitelor sisteme
religioase şi filosofice ce aparţin mai multor curente şi şcoli, aflate în
armonie sau conflict, dispărute sau răspândite atât în India cât şi în afara
graniţelor sale.
Ritualul ce implică deopotrivă
participarea zeilor şi zeiţelor, altarul, mandala, mantrele, dar ce e cel mai
important, acceptarea primirii în noviciat de către un maestru, toate acestea
şi multe altele, sunt paşi siguri spre obţinerea aproape obsesivă a eliberării,
în care uniunea sexuală e uneori parte integrantă.
Şocurile iniţierii, cum ar
fi trăirea printre morminte, suportarea mirosurilor pestienţiale sau alte
încercări de acest gen, nu au alt scop decât trezirea la realitate, asemănătoare,
ca metode, iluminării din practica zen. În fine, tot ritul, motor al spaţiului
sacru, face ca repulsul faţă de amestecul lichidelor seminale (a menstrei şi a
spermei), cu cenuşa rezultată din focul ritualic să dispară, primind chipul
unirii energiilor umane şi divine deopotrivă.
d.p.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu