Traducere de
Laurenţiu Zoicaş.
Ed. Polirom, Iaşi, 2004
311 p., 13,90 lei, vol.I,
314 p., 23,90 lei, vol.II
Sentimentul de securitate apare doar atunci când, în mod constant, te
simţi ocrotit, protejat de o instanţă superioară în care te încrezi fără
cârtire. Liniştea se impune atunci când durata ocrotirii creşte fără prea multe
incidente. La rândul ei, liniştea impune pacea, iar aceasta nu poate veni decât
de la Dumnezeu. Delumeau, recunoscut desigur ca specialist în viaţa religioasă
a Evului Mediu occidental, tratează fenomenologic cauzele religioase care au
impus sentimentul de securitate, parte din el transmiţându-se chiar şi până în
zilele noastre. Ce anume asigură securitatea religioasă a unei persoane? Sau
prin ce anume devine Biserica credibilă atunci când vrea să-şi ţină
credincioşii laolaltă? Prin rit.
Virtutea procesiunilor este cea care trebuie în primul rând recunoscută.
În sânul lor credinciosul se simte protejat, sigur pe sine, motivat spre o viaţă
bună oferită şi de prezenţa-i fizică în cadrul grupului. Este în siguranţă doar
când se încadrează în marea regulă impusă de canoane. Atunci primeşte
binecuântare, un “bonus” al harului pe care oricum îl simte în cadrul cultului.
Binecuvântarea vine ca plus la elementul cultic. Ea te asigură de faptul că
eşti ocrotit şi deci poţi trăi liniştit împăcat cu Dumnezeu, cu tine şi
semenii, cunoscuţi sau duşmani. Încălcarea regulilor (canoanelor) impuse de
buna vieţuire, produc mustrarea şi, dacă continuă, pot aduce chiar blestemul. E
de înţeles că blestemul aduce pierderea protecţiei divine şi luarea automată în
custodia demonilor. Cu alte cuvinte, păstrarea securităţii impune de la sine
accepţiunea de a fi manipulat şi de aici, mai ales pentru clasa politică,
obligaţia de a împărţi puterea cu Biserica. Pe de altă parte, sfinţii, prin
intermediul bogatului cultul adresat lor, ne asigură de o sociabilitate plăcută
şi comodă cu Dumnezeu şi cu ei în acelaşi timp. E foarte important de amintit
aici că nimic nu ne asigură de protecţie mai mult decât prezenţa oferită de
acoperământul (cultul) Maicii Domnului, cea care-i are în grijă pe toţi, fie ei
păcătoşi sau îmbunătăţiţi duhovniceşte. Aceasta cât timp eşti în viaţă. Ce se
întâmplă după ce mori?
Sistemul indulgenţelor şi cele două puternice mijloace de protecţie:
scapularul şi rozariul, asigură sufletului după moartea trupului un drum liber
spre Împărăţia lui Dumnezeu. Situaţiile descrise mai sus sunt caracteristice
lumii catolice, dar ce ne facem cu protestanţii? Se rezolvă de îndată ce,
aparţinând unei confesiuni anume, îţi iei armă doar credinţa insuflată de
textul Sfintelor Scripturi. Securitatea e oferită de Scriptură şi viaţa veşnică
este asigurată atunci când va fi să fie Judecata de Apoi. Unul din efectele
secundare ale apariţiei protestantismului asupra spiritualităţii catolice
apusene ar fi acela că sentimentul securităţii este împărţit, fapt care produce
îndoială în minţiile şi sufletelor celor credincioşi.
Când Dumnezeu este reabilitat prin protestantism, cerul se deschide
tuturor, propria voinţă fiind suficientă pentru mântuire. Ideea cea mai
importantă care se desprinde la finalul celor două volume ar fi aceea că
elementele de securitate care alcătuiesc lumea noastră spirituală cunosc
suişuri şi coborâşuri în funcţie de viziunea dogmatică a timpului în care
trăim.
d.p.a.
office.gnostic@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu