Joshua Trachtenberg :: Magie şi superstiţie la evrei. Studiu asupra religiei populare

Traducere din limba engleză de

Marilena Constantinescu.

Ed. Herald, Bucureşti, 2010

ISBN: 978-973-111-172-8. 378 p.

O excepţională incursiune în lumea magiei, vrăjitoriei şi demonologiei populare evreieşti, aşa poate fi definită cartea lui Joshua Trachtenberg. Nu o să găsim descrisă aici o demonologie teologică, aliniată canoanelor rabinice cu privire la interpretarea Torei, nici nu o să discutăm despre o ştiinţă demonologică totalmente aservită teologiei monoteiste. Pe de altă parte însă, nu trebuie să înţelegem că, la rândul ei, demonologia populară, este ruptă de realitatea religioasă iudaică. Iată şi motivul pentru care, rămânând pe acest plan al discuţiei, găsim că ea se naşte şi se dezvoltă în urma unei puternice interacţiuni între teologia iudaică şi cea a altor naţiuni politeiste, prima încercând să găsească rezolvarea provocărilor continue a celei de-a doua, din perspectivă monoteistă.

Pe baza a ceea ce este permis şi ce nu, din perspectivă monoteistă, se polarizează de partea binelui sau a răului nu doar fiinţele vii, ci întreaga creaţie. Din acest moment, odată definite taberele, urmează cunoaşterea lor. În sens restrâns, credinţa populară se constituie în suma experienţelor personale de la rabin la credinciosul simplu, de a se opune în chip practic demonismului celorlalte popoare, precum şi a duşmanilor spirituali deja cunoscuţi ai lui Israel.

Autorul dedică primele patru capitole prezentării răului prin actanţii lui şi modurilor în care ei îşi conduc atacurile. Următoarele două (cap.V şi VI) sunt dedicate binelui, mai precis îngerilor şi cuvintelor magice sau de putere, ca numele divine ori angelice. Capitolele VII-IX oferă cititorului o iniţiere generală în procedeele magice de la cele sugerate ori indicate explicit de Tora, la diferitele incantaţii şi descrieri ale pietrelor preţioase, ale amuletelor etc. Coborând spre spaţiul habitual, avem prezentate elemente ce ţin de protecţia magică a casei, a momentelor importante ale vieţii, cum sunt naşterea, circumcizia ori căsătoria (cap. X-XI).

Moshe Idel :: Evreii şi Saturn. Despre sabatul vrăjitoarelor şi şabatianism

Traducere din limba italiană de

Cornelia Dumitru.

Ed. Polirom, Bucureşti, 2013

317 p., ISBN: 978-973-46-3530-6

34,95 lei

De la magie la mistica mesianică, Saturn, deopotrivă zeu sau semn divin, rămâne planeta asupra căreia s-au aplecat multe din minţile luminate ale sfârşitului de Ev Mediu şi Renaştere. În cele trei părţi ale studiului său, Idel revelează cititorului european, nu atât proiecţia non-evreilor asupra planetei, pe care, în linii mari, o putem reduce la parte mitologie greacă, şi o alta ce se suprapune credinţei astrologice în influenţa melancolică/nefastă asupra celor născuţi sub auspicile ei. Tot creştinătatea asociază sâmbăta, sabatului iudaic şi evident lui Saturn, planetă tutelară, idee împrumutată din mistica iudaică. De aici şi stereotipul evreului ca mag.

Calităţile nefaste ale planetei ce alunecă spre latura artelor întunecate, motivează şi menţin deci, prin asociere cu iudaismul, prigoana asupra unui popor care, prin cercetarea lui Idel, se arată „legat” magic şi mistic de această planetă, însă nu în măsura exagerată în care a fost perceput. Autorul nu neagă relaţia evreilor cu magia, despre care vorbeşte destul de clar, pe baza textelor ce le-a cercatat, mai cu seamă în perioada sabatului, însă, cu toate acestea, el nu găseşte dovezi care să ateste exclusivismul practicilor magice, or a acelora îndreptate împotriva creştnilor.

Pentru Moshe Idel, magia saturniană trebuie privită ca o practică îndreptată împotriva celorlalţi, cât mai degrabă ca o manifestare a „destinului” ori „magiei” planetei asupra celor născuţi direct sau prin „asociere”, sub ea. Direct, adică asupra indivizilor ce se nasc în perioada în care ea cunoaşte influenţa astrală pe cerul omenirii şi prin „asociere”, ca o influenţă ce se varsă permanent asupra poporului evreu căruia îi devine patroană. Influenţa astrologică asupra misticii iudaice de la final de ev mediu şi renaştere ar putea fi una de origine islamică, arta astrologiei cunoscând aici o puternică dezvoltare.

Manuscrisele de la Marea Moartă

Prefaţă de T.H. Gaster

Traducere şi îngrijire ediţie de

Simona Scrima

Ed. Herald, Bucureşti, 2005

336p., 27 lei

ISBN: 973-7970-35-7

Pentru toţi cei care studiază istoria religiilor, ca, de altfel, şi pentru biblişti, apariţia manuscriselor de la Qumran (Marea Moartă), în limba română, reprezintă o adevărată revărsare de mană cerească, mai ales că de ani buni se aşteaptă apariţia lor pe piaţa de specialitate românească.

De la descoperirea lor accidentală de către un păstor în anul 1947 s-a scris enor în presa occidentală. Desigur, o astfel de descoperire nu putea fi trecută cu vederea nici în România lui Ceauşescu. Drept dovadă, avem câteva zeci de studii în revistele teologice, dar şi câteva cărţi care au reuşit să vadă lumina tiparului prin nu ştiu ce minune.

Astăzi avem într-o colecţie aproape completă cele mai importante cărţi despre care s-a tot scris de-a lungul timpului. Nu voi discuta despre comunitatea qumranită, cum nu voi pune în discuţie nici vechimea ei sau a manuscriselor descoperite, toate aceste date urmând să fie descoperite de dumneavoastră după achiziţionarea cărţii. Voi lua în discuţie alte aspecte care mi se par mult mai interesante. Spre exemplu, voi spune că sunt cele mai importante douăzeci de cărţi descoperite şi traduse, din mult mai multele scrieri netraduse sau traduse şi nepublicate încă în limba română.

Mi se pare cu adevărat deosebit de important faptul că ediţia în discuţie este scrisă (adaptată) pentru publicul larg, respectându-se totuşi, cele mai multe reguli care ţin de rigoarea ştiinţifică impusă în astfel de cazuri. S-a  renunţat doar la acele tehnici (legitime de altfel pentru astfel de studii) care ar fi putut îngreuna oarecum înţelegerea textului de către cel nefamiliarizat cu o  astfel de lectură.