Se afișează postările cu eticheta Islam. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Islam. Afișați toate postările

miercuri, 5 noiembrie 2014

Monica Broşteanu :: Numele lui Dumnezeu în Coran şi în Biblie



Prefaţă de Nadia Anghelscu
Ed. Polirom, Iaşi, 2005
298 p.

Monica Broşteanu face un lucru demn de laudă în domeniul cercetării româneşti a domeniilor religioase. Ea scrie o carte despre ceea ce rar şi doar în anumite medii se cercetează: Numele lui Dumnezeu. Studiul este unul comparativ între trei mari religii monoteiste, islamică, mozaică şi creştină.
Meritul lucrării este acela că tratează toate numele prin care a fost numită divinitatea în cele trei mari religii respectând întocmai rigoriule ştiinţifice. Accentul este pus pe munca grea a compilării căci informaţiile sunt luate şi „sudate” în corpul studuluii. Pentru că rar îţi este dat să citeşti o compilaţie reuşită, nu-ţi rămâne decât să mulţumeşti autoarei pentru profesionalismul de care dă dovadă.
A doua parte a lucrării este pus pe studiul comparativ al datelor deja prezentate. Chiar dacă nu este la fel de voluminoasă ca prima, este mai importantă pentru că subliniază aspecte pe care în mod obişnuit, chiar dacă am fi citit mult în domeniu, nu le-am fi observat cu uşurinţă.
Pe de altă parte simţi cum în spatele stilui rigorist, ştiinţific descoperi ceva mai mult... pasiunea naşterii unui studiu. Ea, poate mai mult ca orice, este cea care face să rămînă viu peste ani munca unui om. Este adevărat că stiulu riguros, ştiinţific, poate prea ştiinţific, e limpede şi rece ca o apă de munte. Te năvălesc (organizat) informaţii care sunt expuse astfel încât nu ai cum să nu înţelegi textul chiar dacă nu eşti specialist în fenomenologia numelor divine. Cînd te trezeşti, abia după ce o termini, descoperi, ca o iluminare, dorinţa autoarei de a scoate în evidenţă frumuseţea şi bogăţia simbolurilor ascunse în spatele fiecărui nume. Fire nevăzute, literele apelativelor, ne unesc pe noi cu Dumnezeu. Cu riscul de a spune o erezie afirm că resorturile ascunse în nume încît crează o interdependenţă între noi şi El. Şi atunci, cum să nu respecţi o astfel de muncă în care rigoarea ştiinţifică şi pasiunea se îmbină într-o lucrare de primă mână, despre un subiect vital pentru orice populaţie religioasă aşa cum este cel despre numele lui Dumnezeu?
Bloguri, Bloggeri si Cititori