Emil Bock :: Apocalipsa. Consideraţii asupra Revelaţiei lui Ioan

Traducere din limba germană de

Diana Sălăjanu / Agenor Crişan

Postfaţă de Sorin R. Ţigănescu

Ed. Univers Enciclopedic Gold / Ed. Tirade,

Cluj-Napoca / Bucureşti, 2010

376p., 35,00 lei, ISBN: 978-606-8162-33-1,

ISBN: 978-973-8313-57-6

Ca o glumă proastă, numele autorului acestei minunate cărţi seamănă cu cel ce a adus parte din apocalipsa economică, politică şi culturală a României. Din fericire, până acum, cel din urmă nu s-a apucat să scrie şi cărţi.

Limbajul apocaliptic este un limbaj esoteric prin definiţie. De multe ori, prin intermediul său, cum este cazul şi aici, omului i se descoperă viitorul, cu vădita intenţie de a înţelege, paradoxal, în primul rând prezentul. Studiul lui Bock vine cu astfel de explicaţii, căci Apocalipsa văzută din perspectiva teologico-antroposofică (la originie autorul e teolog) ni se prezintă ca acţiune absolut vie a entităţilor cerestre, terestre şi demonice, aflate cu sau fără voia lor, într-o stare de emulaţie, pentru ca toate acţiunile lor, trecute, prezente şi viitoare să producă până la urmă transformarea de care, la acel moment, ar trebui să ne bucurăm cu toţii. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când respirăm, apocalipsa începe acum. Într-o astfel de vâltoare aparentă, simbolurile primesc acele sensuri vii, ce spre uimirea unora dintre cititori, nu sunt tributare vreunei dogme creştine.

Prin depăşirea simbolului din perspectiva sa dogmatică, se trece, prin intermediul ştiinţei antroposofice, dincolo de el, în sensul înţelegerii simbolului ca act direct, ca o realitate vie efectivă. Esoteric vorbind, simbolul astfel privit, nu e decât expresia sau chipul direct, fără cusur al realităţii, căci ce altceva este pentru spiritualitate simbolul decât forma pură a realităţii sale?

Hans-Werner Schroeder, Omul şi îngerii. Realitatea ierarhiilor

Traducere şi postfaţă de

Sorin R. Ţigăreanu

Ed. Univers Enciclopedic Gold Triade, Bucureşti, 2010

248p., 27,00 lei,

ISBN: 978-606-8162-64-5,

ISBN: 978-973-8313-45-3

Încă de la primele rânduri lucrarea teologului şi antroposofului Werner relevă o puternică cunoaştere de natură esoterică cu privire la lumea angelică. Desigur, formarea teologică îi trădează pe alocuri, dar într-un mod plăcut mai vechea preocupare ce aici primeşte noi valenţe ce pot uimi pe cititorul pasionat de existenţa îngerilor, precum şi de relaţiile acestora cu persoana umană încă de la începutul istoriei sale.

Cel puţin teoretic toţi suntem meniţi să devenim îngeri, şi mai apoi specii de îngeri, pe o scară de la unu la nouă, dacă ar fi să respectăm ierarhia lui Dionisie. Ba mai mult, autorul, parafrazându-l pe R. Steiner, relansează ideea celei de-a X-a ierarhii, a spiritelor creatoare, ierarhie ce se va înfiinţa odată după ce faptele prevăzute de Apocalipsă se vor fi întâmplat, stare de care se vor bucura măcar parte din sufletele umane.

Cercetarea angheologiei de către Werner, aduce la lumină de exemplu faptul că Arhangehlii sunt cei care „pun bazele” limbilor popoarelor, situaţie de care omenirea a luat cunoştinţă după „Turnul Babel”. Cititorul va constata că problema limbajului angelic sau uman apare de multe ori în această lucrare. Mai mult, decăderea şi dispariţia naţiunilor nu înseamnă altceva decât îndepărtarea îngerilor de la ele. Aflăm că astăzi arhanghelul Mihail nu mai este arhanghel, aceasta pentru că a fost avansat ierarhic ca „Spirit al Timpului”. Mi s-a părut la un moment dat că autorul are în vedere chiar şi o formă de „apocatastază antroposofică” (p.184), prinsă evident în contextul discuţiei mai largi despre Bine, Rău şi liberul arbitru.

René Guénon, Stările multiple ale Fiinţei

Prefaţă de Florin Mihăescu

Traducere din limba franceză de

Daniel Hoblea

Ed. Herald, Bucureşti, 2012

156p., 17,00 lei, ISBN: 978-973-111-287-9

Filosofia ezoterică a lui Guénon este deja cunoscută cititorului român atras de ocultul ce se află în spatele sensurilor uneori sărace ale cuvintelor ce ar vrea să exprime într-un mod accesibil ce este Fiiţa, cum fiinţează ea, care-i sunt propriile-i stări de fiinţare, creaţia şi mai ales ce este Nefiinţa, văzută de autor într-un mod diferit de, să spunem, cercurile dogmatice ale teologiei creştine.

Ocultismul revelat al lui Guénon afirmă că atât Fiinţa cât şi Nefiinţa, nu sunt superioare una alteia, ci contingente fiind, se susţin fără a se înlocui şi fără a se amesteca. Cele două stări sunt de fapt două „principii”, nu în sensul aclamat de gnosticismul creştin, sau mai degrabă „feţe” ale aceleiaşi divinităţi, ce par a se afla într-o perfectă armonie.

Filosofia lui Leibniz, a lui Aristotel, vedele dar mai ales teologia mistică a monoteismului islamic, nu-i permit autorului o expunere într-o formulă dualistă a ceea ce în chip unic ar trebui să-L reprezinte doar pe Dumnezeu. De aceste stări ale divinului sunt legate cele ale fiinţialităţii create, de care se va ocupa pe larg autorul. Nu doar omul ci şi îngerii sunt vizaţi aici, iar dacă am înţeles bine, există o formă evolutivă a fiinţei spirituale, ce în momentul în care constată că este fiinţă. Abia atunci poate în sfârşit fiinţa, căci adevărata fiinţare nu constă în existenţă, ci în realizarea conştientă a actelor ce vizează existenţa ca urcuş spiritual, ca realizare completă de sine. Fiinţa devine astfel raţională, liberă şi prin aceasta superioară altor fiinţe. Depăşirea de sine este provocarea ocultismului revelat al lui René Guénon. De acest aspect ţine desigur elementul iniţiatic ce provoacă trezirea, până la urmp baza sistemelor de iniţiere, chiar şi în creştinism.