Se afișează postările cu eticheta Evul Mediu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Evul Mediu. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Otto Rahn :: Cruciada împotriva Sfântului Graal. Lupta dintre catari, templieri şi Biserica Romei



Traducere din
limba engleză de
Marius Chitoşcă
Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2010
ISBN: 978-973-669-900-9, 241 p.


Pentru că cel puţin în ultimii ani am fost supuşi unei adevărate invazii de literatură ocultă, care face mai cu seamă referire la sistemele gnostice şi urmaşele lor (ce nu sunt tratate din perspectiva dogmei, aşa cum se poate crede, ci din afara ei), am fost aproape inexplicabil atras de cartea lui Rahn, care se vrea un zid de apărare împotriva braţului secular al Bisericii.
Ieftină ca preţ, dar de calitate superioară ca studiu, Cruciada împotriva Sfântului Graal ne introduce în lumea de basm a catarilor, a Sfântului Graal, în mistere de credinţă total diferite de imaculata mistică creştină, obsedată de perfecţiunea sferică a dogmei.
Autorul are darul de a transmite imagini ale ororilor morale şi represiunilor sângeroase, în urma cărora numeroşi catari dar şi creştini deopotrivă au fost masacraţi până la unul de cruciaţii credinţei lui Hristos. Cât despre cruciaţi, se pare că majoritatea au manifestat suficientă naivitate, lăsându-se manipulaţi de „oamenii în negru”, aceşti servi credincioşi ai papalităţii. Lor li s-au alăturat oportuniştii, comercianţii şi... ţiganii. Marea armată a lui Hristos, o adunătură pestriţă de fanatici, manipulatori şi profitori, hoţi până la unu, a luat cu asalt rând pe rând cetăţile ce îi adăposteau în pace deopotrivă pe catari dar şi pe creştinii catolici neatinşi încă de erezie, şi care trăiau într-o perfectă armonie. Creştinii îi respectau, ba mai mult, îi admirau pe catarii canonisiţi drept eretici de Biserică. Tocmai în această admiraţie, vedeau prelaţii marele pericol al convertirii, ignorând în acelaşi timp calitatea morală deplorabilă a fraţilor slujitori la altar, de la mic la mare, aproape toţi subjugaţi de carnalitatea dorinţelor care uneori păreau a nu fi doar umane.

luni, 29 octombrie 2012

Jean Palou :: Vrăjitoria



Traducere de
Ofelia Screciu
Ed. de Vest, Timişoara, 1992
147p., ISBN: 973-3-0128-4

Studiul domnului Palou se vrea o sinteză a fenomenului ce a isterizat din punct de vedere religios şi nu numai, Europa de-a lungul timpului, mai cu seamă în Evul Mediu. Împărţită în trei părţi, chestiunea în discuţie e privită din perspectivă socială (diferenţa dintre magie şi vrăjitorie; mizeria, ca punct de activare a practicilor magice şi, evident, rolul sexualităţii neîmplinite sau deviante în cadrul practicilor magice), istorică (istoria sabatului; relaţia dintre Biserică, practica mantică şi necromantă; vrăjitoria în Evul Mediu, în diferite regiuni şi mănăstiri din secolele XVI-XVII, de asemenea, tot pe scurt, în Europa modernă), după cum şi în literatură şi artă.
În afară de critica adusă studiului cum că ar fi prea general, eu îl recomand tocmai din această perspectivă, pentru că oferă cititorului prea puţin avizat o introducere excepţională în cunoaşterea fenomenului magic. Din punctul meu de vedere este lăudabil faptul că autorul reuşeşte o foarte bună sintetiză a etapelor ce marchează evoluţia istorică a vrăjitoriei.
De la bun început el vede în acest tip de practică un chici, o palidă imitaţie a magiei pe care o consideră artă. Vrăjitorul ar fi deci ucenicul ratat al magului, punct de vedere pe care nu-l împărtăşesc, aceasta pentru că, de cele mai multe ori, un astfel de ucenic neascultător nu ajunge prea departe, viaţa fiindu-i scurtată mai devreme sau mai târziu, de un experiment nereuşit.
Bloguri, Bloggeri si Cititori