pr.dr. Eugen Jurca :: Cateheza baptismală în antichitatea creştină, vol.I

Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş, 2009

ISBN: 978-973-141-149-1. 253p.

Cateheza baptismală reprezintă pe scurt învăţătura de credinţă (dogmatico-morală) creştină ce educă pe acela care are în intenţie trecerea de la statutul de idolatru (păgân), la acela de creştin.

Lucrarea părintelui Jurca este pe de-o parte rodul unei munci de compilaţie, iar pe de alta, a uneia de explicare a textelor antice creştine selectate şi publicate în acest prim volum. Prin această abordare practică înţeleg că în cea mai mare parte demersul autorului a fost îndreptat spre oferirea înspre lectură a acelor scrieri ce aparţin creştinismului primelor veacuri cititorului care la rândul său să-şi facă el însuşi o idee cât mai clară asupra întregului proces de încreştinare a păgânismului antic.

Nu aş putea spune că munca de „recrutare” a textelor diferiţilor autori creştini reprezintă în sine o activitate ce necesită ani de studiu, după cum nici explicaţiile oferite în cele câteva zeci de pagini de la finalul lucrării, reprezintă efectul unor cercetări adânci, însă ceea ce cred că este cu adevărat lăudabil, e aceea că autorul reuşeşte să aducă într-un singur volum o temă ce dacă vrem, poate fi cu atenţie urmărită fenomenologic şi deci înţeleasă mai ales sub aspectul ei evolutiv, sub aspectul ei moral, liturgic şi de ce nu, demonologic, aceasta pentru cine deţine o cunoşatere cel puţin medie a dezvoltării creştinismului din acele vremuri.

Sigur, fiecare autor hotărăşte structura lucrării sale, după cum şi modul de abordare a textelor ce urmează a fi citate. Pentru cititorul ce dispune doar de volumul întâi (cum sunt şi eu spre exemplu), şi care nu deţine decât lecturi minimalre înspre medii cu prvire la istoria creştinismului primar, lucrarea de faţă nu spune mai mult decât că e o înşiruire de texte preluate din autorii creştini necunoscuţi şi cunoscuţi, fără a reuşi în speţă să ofere explicaţii pe text, măcar sub formă de note şi să aducă lumină acolo lectura unui ochi neavizat nu observă nimic. Explicaţia de final, sub forma unui rezumat, aduce după părerea mea, prea puţine elemente informaţionale care să explice complexitatea fenomenologică a mulţimii de texte citate în primele 193 de pagini.

Pierre Jovanovic :: Anchetă asupra existenţei îngerilor păzitori

Traducere din limba franceză de

Monica Mitarca / Liviu Dascălu

Ed. Philobia, Bucureşti, 2011

ISBN: 978-606-92914-0-5. 430 p.

Nu poate fi decât lăudabilă încercarea „independentului” Jovanovic de a cerceta la modul cel mai serios cu putinţă, nu atât lumea îngerilor, cât mai degrabă modul în care se produce interacţiunea lor cu umanitatea. Am spus că e vorba de un independent şi aceasta pentru că autorul nu aparţine vreunei confesiuni religioase, oculte etc. Aproape că la început vorbim de un ateu, până în momentul în care o forţă invizibilă l-a salvat în mod miraculor. Acesta este punctul de plecare al cercetării.

Lucrarea în format mare şi destul de voluminoasă, se prezintă cititorului din perspectiva a două aspecte, ambele încercând să dovedească faptul că îngerii nu sunt închipuri bolnave sau imaginaţii mitologice sau ale copilăriei, ci realităţi cât se poate de „palpabile” ale lumii spirituale, ce nu se află la distanţe de ani lumină, ci chiar aici, printre noi.

Prima oprire, mai degrabă o „piatră de poticnire” a fost chiar Biserica (romano-catolică), ce fie propune o stare de infiderenţă cu privire la o discuţie serioasă despre îngeri, fie manifestă o „teamă sacră” de a nu confunda îngerii cu demonii şi prin aceasta să se producă dezaxarea de la calea cea dreaptă a credinciosului.

Odată trecut acest şoc de autorul care se vede oarecum singur în faţa dilemei existenţiale a îngerilor, îşi regândeşte priorităţile de cercatare şi pentru aceasta, prima parte a lucrării se adresează lumii „paranormalului”, în sensul că ia în discuţie, pe teme de interes, cazurile cele mai importante de „moarte clinică” în care apăreau îngerii (şi uneori demoni), oferind cititorului secolului XXI, poate cea mai clară dovadă a existenţei, nu doar a vieţii după moarte, dar şi a existenţei unei lumi spirituale vii, extrem de complexe, de care vrem sau nu, la un moment dat trebuie să ţinem cont.

*** :: Minuni ale sfinţilor îngeri

Traducere din limba greacă de

Ion Andrei Ţârlescu

Ed. Bunavestire, Bacău, 2002

223p., ISBN: 973-8071-58-5

Experienţa angeologică mai nouă, din perspectiva religiei creştine, este motivul apariţiei acestei colecţii de întâmplări cu oameni obişnuiţi, sfinţi şi creaturi cereşti.

Sub forma numeroaselor exemplificări, ne sunt relatate, oarecum tematic, o serie întreagă de evenimente extraordinare, ce de cele mai multe ori ca bază credinţa, fundament al religiei creştine. Un plus la perspectiva dogmatică şi istorică, ne este oferit spre finalul lucrării de experienţele ce ne descoperă o lume angelică încă deosebit de activă, aceasta pentru că majoritatea evenimentelor relatate nu coboară mai jos de secolul X. Este dacă vreţi dovada faptului că îngerii se mai ocupă de cei care doar cred.

Arhanghelui Mihail şi Gavril, îngeri „ai poporului”, războinici, păzitori, cântăreţi, a căror înălţime atinge uneori doi metrii, sau ce apar în extazele sfinţilor şi lasă în urmă o mireasmă nepământeană („spirituală”), toate acestea şi multe altele fac încă parte din fenomenologia manifestărilor „ortodoxe” angelice în relaţia lor permanentă cu lumea materială. De cele mai multe ori ei respectă în chip riguros dogma creştină, cu toate că nu întotdeauna se întâmplă să ţină cont de limita legii.

La un moment dat citim despre un „înger al morţii”, ce ţine în mâna sa o seceră (p.139), instrument ascuţit ce urmează a lua viaţa unui om. Alţi îngerii, precum nişte cronometre, numără clipele rămase din viaţa pământeanului a cărui destin pare a fi pecetluit. Probabil, motivul este unul evanghelic, în care se aminteşte de „secerătorii” de la sfârşitul timplului, ce vin să despartă grâul de neghină. Deosebirea constă în aceea că în cazul prezentat la început, secerătorul ia viaţa unei cuvioase şi nu a unui păcătos. Ori se gâdea evanghelistul că cei buni sunt luaţi iar cei răi sunt lăsaţi? Probabil că nu, pentru că cei blânzi vor moşteni pământul.

Christina Lunden :: Viaţa ta divină. Îngerii îţi arată calea spre ascensiune

Traducere de

Alexandra Hansa

Ed. Livingstone, Bucureşti, 2012

151p., 18,00 lei

ISBN: 978-606-92548-9-9

Dacă un gând îţi spune că uneori nu trebuie să dai a doua şansă, atunci ar fi bine să-l asculţi. Construcţia mea „creştină” m-a determinat să cumpăr şi a doua carte a doamnei Lunden, cu toate că nu am fost deloc încântat de prima. Evident că-i o problemă de gust, de care trebuie să ţi cont atunci când vrei să începi a citi o carte. Păcat, eu am trecut peste, cu toate că, mai bine cunoscându-mă, îngerul meu păzitor mi-a trimis gândul cel bun: nu merită! Şi apoi am cumpărat-o...

Ideea ascensională, new-ageistă ce propune cunoaştere şi eliberare prin intermediul îngerilor nu este deloc nouă. O întâlnim de la facerea lumii şi până astăzi în chiar toate culturile lumii. Indiferent de combinaţia teoriilor ce dezvoltă o imensă gamă de tehnici şi metode practice, toate urmăresc relaţionarea cu planul divin unde zeităţile superioare sau îngerii sunt permanent evocaţi în sistemele, credinţele religioase şi practicile magice.

Magia angelică, că tot veni vorba de ea, îşi găseşte cumva finuţ locul în această lucrare, tocmai prin aceea că autoarea e practic dependentă de îngeri. Să spunem că spiritul de noutate e adus cumva de relaţia îngerilor cu chakrele noastre, care dacă sunt activate prin meditaţie şi rugăciune, trimit comenzi ascensionale sufletului, precum butoanele unui lift. Simplu şi eficient nu?

Arhangheli şi îngeri sunt chemaţi să cureţe şi să activeze roţile noastre spirituale ruginite, iar în măsura în care găsesc participare şi din partea noastră, ne pot ajuta să ajungem printre cei 144.000 de „înălţaţi” spirituali.

Elena Cociş, Nicolae Oprică :: Razele iniţaitice ale Arhanghelilor

Ed. For You, Bucureşti, 2006

262p., ISBN: 973-7978-65-X

Rolul lumii angelice este acela de a îndruma prin lumină, spre lumină, fiinţele ce răspund atingerii blânde a energiilor divine. Din acest motiv, studiul din perspectivă reiki a celor doi autori vine în întâmpinarea unei astfel de cunoaşteri, ce-i drept ocultate.

Intruziunea în lumea arhanghelilor îi obligă pe autori ca într-o primă parte să trateze calităţile şi funcţiile spirituale ale ierarhiilor cereşti, încheind prima jumătate a cărţii cu descrierea celor şaisprezece arhangheli extraşi din tradiţiile religiilor monoteiste, iudaice şi creştine. În ultimile două părţi se se analizează pe larg modul în care aceste fiinţe de lumină se manifestă, adică prin diferitele tipuri de raze şi flăcări, aceasta pentru că arhanghelii sunt spirite ale luminii, a căror personalitate este focul (purificator).

Ce m-a uimit întotdeauna la astfel de abordări e felul în care întâlneşti coagulat într-un singur subiect părţi din tradiţia iudaică (kabbala), creştinism, elemente de yoga (chakra), magie (Cartea lui Raziel), taoism (yin, yang), apocrife (ale lui Enoh în special) etc. Cel mai fascinant însă rămâne modul în care prin iniţierea de tip reiki se „armonizează” termeni ale practicii yoga cu „lumea” iudeo-creştină a arhanghelilor, situaţie întâlnită cel mai adesea în cea de-a doua şi a treia parte a lucrării. Deschiderea spre primirea diferitelor rezonanţe de lumină angelică se face evident prin intermediul chakrelor, fapt care pentru un fundamentalist al oricărui sistem monoteist este de neînţeles. Totuşi, ceea ce pentru unii rămâne un mister, pentru alţii e de înţeles, căci până la urmă acesta ar fi unul dintre avantajele iniţierii.

Christina Lunden, Legătura cu îngerii. Divinitatea în Noua Energie

Traducere de Ana Ionesei

Livingstone, Bucureşti, 2011

110p., 16,00 lei, ISBN: 978-606-92548-7-5

Ce-i drept, trebuie să recunosc că cercetările de angheologie s-au înmulţit vertiginos în ultimii ani. Fie că este vorba de viziunea teologică, istorico-religioasă, ocultă sau parapsihologică, încercarea de a înţelege la modul profund implicarea fiinţelor angelice în cursul destinului uman, reprezintă cumva dorinţa unanimă a unora dintre reprezentanţii acestor ştiinţe de a „legaliza” în faţa  acelora dintre noi care nu au cunoştinţă de existenţa îngerilor, o relaţie ce faptic durează de milenii şi despre care nu ar mai trebui să vorbim ca despre un basm reuşit.

Autoarea face parte dintr-un curent spiritualist angelic, deci o „aleasă” a fiinţelor cu aripi, ce urmează să devină obiectul a numeroase revelaţii pe cele mai diverse teme (cum spre exemplu avem expunerea despre cele şapte dimensiuni, (p.26-27). Interesant este că de multe ori cei care caută dovezi concrete în acest domeniu, se lovesc inevitabil de dogmatismul religiilor şi dominaţiunilor creştine, ce pur şi simplu nu se ridică la nivelul aşteptărilor, aşa cum s-a întâmplat spre exemplu şi cu autoarea noastră ce nu a primit răspunsuri satisfăcătoare din partea creştinismului penticostal, dar şi cu Jovanovici care la rândul său s-a lovit de reticienţa sau chiar necredinţa în existenţa îngerilor a unor prelaţi romano catolici.

Ceea ce merită reţinut e că o cercetare sinceră a angeologiei pornită din lumea laică ar trebui să se bucure de tot interesul Bisericii şi nu să fie catalogată rapid şi evident comod ca o lucrare a diavolului, ispititorul ce apare sub forma „îngerului de lumină”.

Hans-Werner Schroeder, Omul şi îngerii. Realitatea ierarhiilor

Traducere şi postfaţă de

Sorin R. Ţigăreanu

Ed. Univers Enciclopedic Gold Triade, Bucureşti, 2010

248p., 27,00 lei,

ISBN: 978-606-8162-64-5,

ISBN: 978-973-8313-45-3

Încă de la primele rânduri lucrarea teologului şi antroposofului Werner relevă o puternică cunoaştere de natură esoterică cu privire la lumea angelică. Desigur, formarea teologică îi trădează pe alocuri, dar într-un mod plăcut mai vechea preocupare ce aici primeşte noi valenţe ce pot uimi pe cititorul pasionat de existenţa îngerilor, precum şi de relaţiile acestora cu persoana umană încă de la începutul istoriei sale.

Cel puţin teoretic toţi suntem meniţi să devenim îngeri, şi mai apoi specii de îngeri, pe o scară de la unu la nouă, dacă ar fi să respectăm ierarhia lui Dionisie. Ba mai mult, autorul, parafrazându-l pe R. Steiner, relansează ideea celei de-a X-a ierarhii, a spiritelor creatoare, ierarhie ce se va înfiinţa odată după ce faptele prevăzute de Apocalipsă se vor fi întâmplat, stare de care se vor bucura măcar parte din sufletele umane.

Cercetarea angheologiei de către Werner, aduce la lumină de exemplu faptul că Arhangehlii sunt cei care „pun bazele” limbilor popoarelor, situaţie de care omenirea a luat cunoştinţă după „Turnul Babel”. Cititorul va constata că problema limbajului angelic sau uman apare de multe ori în această lucrare. Mai mult, decăderea şi dispariţia naţiunilor nu înseamnă altceva decât îndepărtarea îngerilor de la ele. Aflăm că astăzi arhanghelul Mihail nu mai este arhanghel, aceasta pentru că a fost avansat ierarhic ca „Spirit al Timpului”. Mi s-a părut la un moment dat că autorul are în vedere chiar şi o formă de „apocatastază antroposofică” (p.184), prinsă evident în contextul discuţiei mai largi despre Bine, Rău şi liberul arbitru.

Mireille Labonté, 72 de îngeri: călăuzele noastre de zi cu zi

 Traducere din limba franceză de

Diana Morăraşu.

Ed. Nemira, Bucureşti, 2012,

163p., 19,90 lei. ISBN: 978-606-579-322-4

Despre autoarea cărţii nu ştim nimic, cartea începând abrupt, chiar dacă este vorba pentru început de o introducere, cu modul în care trebuie invocat un înger. Mă aşteptam ca pentru început să prezinte detaliat originea acestor fiinţe, precum şi pretinsa lor relaţie cu lumea kabbalei (cu cele 72 de nume divine), precum şi a magiei (cei 72 de demoni ce în mod normal li se opun).

Mă aşteptam să văd modul în care calităţile acestor fiinţe se reflectă în energiile sefirotice, să văd semnătura ori sigiliul fiecărei fiinţe luate în discuţie aici. Mi-ar fi plăcut de asemenea să se exemplifice în mod practic modul de invocare a fiecăruia dintre ei, precum şi textul în limba latină cu o traducere evident pentru aceia dintre noi care nu o stăpânesc. Nu este suficientă periodizarea fiecăruia dintre ei, chiar dacă autoarea face aceasta şi este corect, dacă ea nu este imdeiat urmată de modalitatea practică (magică până la urmă), de a fi poziţionat şi invocat în cercul magic. Perioadele astrologice, din câte ştiu, sunt nişte coordonate fixe în care îngerii, respectiv demonii pot fi chemaţi. Expresii de genu, „Vehuiah îi călăuzeşte în sepcial pe cei născut între 21 şi 25 martie” (p.11), nu au din punctul meu de vedere nici o legătură cu realitatea magică. În general pot fi chemaţi oricând, dar dacă se doreşte un rezultat solid, atunci se respectă perioada, pe care ei o controlează (astrologic vorbind) şi care-i predispune la contactul cu cei iniţiaţi. 

Nu invoci un îngeri doar pentru că ai o migrenă sau pentru că încă eşti indecis să te muţi sau nu în casa soacrei. Astfel de probleme sunt hilare şi evident aparţin secolului XXI. Preferabil să nu invoci un înger pentru a-l întreba cu ce culoare norocoasă să îţi vopseşti maşina.

Glenn Peers, Trupurile imateriale. Reprezentări bizantine ale îngerilor

 Traducere din limba engleză de

Maria Yvonne Băncilă.

Prefaţă de Ştefan Ionescu-Berechet.

Ed. Nemira, Bucureşti, 2011,

308p., 45,90 lei, ISBN: 978-606-579-220-3

Între secolul IV şi secolul IX creştin are loc una dintre cele mai interesante confruntări de natură teologică, mai precis de angeologie ce interesează deopotrivă şi demonologia. Deşi nu este teolog, autorul uimeşte printr-o profundă cunoaştere a tuturor momentelor iconofile şi iconoclaste, cuprinse de perioada sa de cercetare, precum şi printr-o aprofundată înţelegere a artei creştine (e doctor în istoria artei), fapt ce denotă o dublă cunoaştere teologică şi culturală deopotrivă.

Ideea lucrării este simplă şi uşor de urmărit. Autorul vizează momentele marcante ale dezvoltării cultului icoanei ce-i are drept promotori pe îngeri, în contextul unei susţineri a iconofililor, ce aduc alături de dogmă tradiţia scripturistică şi primară creştină. Pe de altă parte, îi avem pe iconoclaştii care prezintă argumentele ce indică imposibilitatea reprezentării sub aspect „grafic” sau sub orice formă materială icoanele ce-i „reprezintă” pe îngeri.

Rolul puterilor cereşti, îngeri sau arhangheli (Mihail, primeşte la un moment dat chiar şi o închinare cultică, după unii sinonimă cu idolatria) este de necontestat în istoria sacră a tradiţiei iudaice şi creştine deopotrivă, motiv pentru care este de înţeles respectul iconic manifestat de credincioşii creştini faţă de aportul lor real şi continuu în procesul de mântuire a umanităţii. Pe de altă parte, constat eu, închinarea la îngeri reprezintă cea mai mare ispită pentru ei, pentru că prin riscul de a ajunge la idolatrie, ei pot primi ispita de a se crede dumnezei, cu sens de mândrie şi nu haric, fapt ce constituie prototipul ispitirii satanice. Este, dacă vreţi, din punct de vedere demonologic, modul în care diavolul ispiteşte prin idolatria angelică, puterile cereşti (v.p.188-189).