Pierre Brunel :: Invocarea morţilor şi coborârea în Infern

Traducere de Aurora Băgiag &

Cristina Chirteş

Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2008

193p., ISBN: 978-973-35-2382-6

Cu toate că studiul lui Brunel ni se prezintă în esenţa sa ca unul de literatură comparată, tema luată în discuţie ţine, din punctul meu de vedere, de tărâmul demonologiei, ce-i drept tratate din perspectiva literaturii comparate. Homer, Vergiliu, Dante, Claudel sunt scriitori şi tot atâtea surse inepuizabile de inspiraţie pentru autorul nostru, care nu se rezumă doar la operele deja consacrate, şi bine face, ci mai multe decât atât, îl vedem pendulând cu un deosebit talent prin buddhism, iudaism ori creştinism, de unde-şi extrage „piesele componente” ce-i susţine argumentele.

Omenirea se confruntă de la primul deces cu nevoia de a menţine cu orice preţ legătura cu cel deja trecut „dincolo”. Noi nu pur şi simplu putem accepta moartea, chiar dacă, dincolo de mituri şi dogme, suntem obligaţi să murim. Indiferent de stare, rămânem oameni, motiv pentru care comunicare nu trebuie să dispară. Soluţia stă în cei care invocă morţii, agenţi ai „economiei subterane”, vin să ofere astfel de servicii. Când sunt prinşi, sunt arşi pe rug, aceasta pentru că religiile o cer (nu doar creştinismul, ci şi buddhismul chinez spre exemplu, executa necromanţii), dar, în mod ironic, numai după ce religioşi turnători se bucură de serviciile lor. Până la urmă, numai cei curajoşi, eroii, pot coborâ în infern, după cum doar sfinţii, cei rugători, pot merge la rai.

Indiferent de ce lumi e vorba, că amintim de greci, latini sau indieni, nimeni din cei fără curaj nu se afundă în tărâmurile infernale, decât doar dacă prietenii morţi au nevoie de ajutor pierduţi fiind între lumi, şi, de ce nu, atunci când se caută răspunsuri la dilemele vieţii în trup înceţoşate.

N. Porsenna :: Apariţiuni şi fantome materializate

Bucureşti, 1946

393p.

Cu toate că nu sunt un fan al spiritismului, recunosc în lucrarea doamnei Porsenna un studiu extrem de bine gândit, pe care l-am citit cu multă atenţie şi plăcere. Păcat că astăzi scrierile ei nu se mai reeditează.

Cercetarea e împărţită în trei părţi, tratând chestiuni ca: dublul fluidic (apariţiile, materializările şi manifestarea lui în timpul somnului); legăturile existente între fantome şi subiect (mediumi), lumina, îmbrăcămintea, acţiunea fantomelor de oameni vii (există şi de oameni morţi), metodele de fotografiere şi impregnare /materializare (ideoplastia); rolul metapsihici în ştiinţa spiritistă, a psihicului uman şi a inconştientului, de unde rezultă puterea vrăjii şi... licantropia, precum şi implicaţiile în magie şi ştiinţele oculte; ectoplasma şi apariţiile fantomelor de oameni morţi; controlul sălilor de şedinţă (pentru a evita excrocheria) şi lista poate încă continua...

Pasionaţilor de spiritism trebuie să le spun că au de-a face cu o lucrare excepţională, ce abundă în imagini extrem de sugestive şi care cuprinde, cred eu, aproape întreaga gamă de elemete ce constituie fenomenul de apariţie a fantomelor. Ea completează perfect prin bogăţia descriptivă lucrări ca cele ale domnilor C.K. Nicolau sau Kardec, despre care am vorbit cu alte ocazii.

Clasificările de tot felul, spre exemplu vorbeşte încă de la început despre două tipuri de fantome, spontane şi experimentale, definind apoi imediat ce este o fantomă (p.16-17), vin să lămurească în formulări uimitor de simple, cititorul nefamiliarizat cu ştiinţa spiritistă, iar celor care au practicat, efectiv le ordonează acea cunoaşterea experimentală pe care au dobândit-o în timpul şedinţelor de spiritism.

C. K. Nicolau :: Curs practic de spiritism

Ed. Aldo Press, Bucureşti, 2001

160p., ISBN: 973-9307-69-8

După „catehismul spiritist” al lui Allan Kardec, cursul (teoretic) a lui Nicolau, despre a cărui identitate nu ştiu nimic, este o lucrare care împreună cu aceea a eruditului Kardec se completează reciproc, oferind împreună celor deja interesaţi, o variantă cât mai completă a ştiinţei spiritiste din perspectiva acelora care deja l-au practicat sau îl practică.

Întregul material este foarte bine sistematizat şi prezentat într-o logică ce pleacă de la aspectele teoretice simple ale spiritismului, spre cele mai complexe, descriidu-se spre final chiar modul în care se produce o şedinţă de evocare a spiritelor. Mai clar, autorul vorbeşte despre manifestările spiritelor şi descrie diferitele tipuri de comunicare; un loc aparte ocupându-l categoriile de mediumi, precum şi felul în care ei şi publicul influenţează o şedinţă de spiritism. Toată această dezvoltare a ştiinţei spirituale, aduce cu sine concluzia că există chiar o filosofie spiritistă, pe care desigur, împreună cu practica spiritistă, mulţi o contestă. Aşa se ajunge spre final ca autorul să povestească în doar şase pagini despre duşmanii spiritismului. În sfârşit, un vocabular spiritist foarte reuşit, scris cu caractere de-o şchioapă şi întins pe pagini bune, vine să aducă lămuriri, uneori suplimentare, cu privire la cuvintele sau temele descrise în carte.

Cursul lui Nicolau nu este o lucrare „apologetică”, de apărare a stiinţei spiritiste, ea se deschide spre cei care deja cred, au participat sau sunt tentaţi să simtă chemarea spiritelor. El nu va urmări deci să convingă pe nimeni de realitatea spiritismului.

Allan Kardec :: Spiritele printre noi. Moduri concrete de a comunica cu spiritele

Traducere şi adaptare de

Michael T. Grecu

Ed. Star-Limit, Bucureşti, 1995

197p., ISBN: 973-96466-1-1

Allan Kardec poate cu certitudine fi considerat unul dintre puţinii iniţiaţi europeni ai tărâmului ocult. Despre viaţa şi activitatea sa s-a scris suficient de bine chiar şi la noi, motiv pentru care nu voi insita asupra acestor aspecte.

Titlul în discuţie, trece cu mult de graniţa unui „catehism de spiritism”, aceasta cu toate că are numeroasele sale elemente teoretice, fundamentale pentru înţelegerea fenomenului. Nu au rost discuţiile pro şi contra în legătură cu practica spiritistă, aceasta pentru că oricum spitiele vor fi invocate de cei dornici de a le afla secretele. Ce rămâne interesant, e că spiritismul lui Kardec se pliază oarecum pe doctrina creştină (romano-catolică), la origine fiind catolic, atunci când vorbeşte despre focul etern, infern, ispăşirea de păcate, paradis, pedepse eterne sau purgatoriu. Influenţa protestantă (oferită de educaţia şcolară), face ca lucrarea sa să-i fie pigmenatată cu discursul despre fatalitate; după cum practicile sau mai degrabă teoriile orientale îi influenţează viitoarea doctrină spiritistă atunci când vorbeşte despre metempsihoză şi / sau reîncarnare, şi exemplele pot continua cu cele preluate din lumea ocultismului, a magiei sau demonologiei europene şi de aiurea.

Când vorbeşte despre scara spirituală (a spiritelor), despre tipurile de apariţii şi de mediumi, despre morala acestora (a mediumilor şi a lumii spirituale), despre relaţia cu spiritele în afara şi în timpul şedinţelor de spiritism, precum şi despre limbajul (dialogul) deopotrivă iniţiat de ambele părţi, prin scriere, posesiune, materializări etc., afirmăm în mod clar originalitatea spiritismului lui Kardec.

Dr. Paul Ştefănescu, Spiritismul

Ed. Phobos, Bucureşti, 2005

459p., 30 lei

ISBN: 973-86638-6-5

Paul Ştefănescu, cunoscut ca una dintre cele mai renumite figuri ale ocultismului românesc, face ca, prin lumina tiparului, să apară cu o lucrare cât se poate de sinceră despre spiritism. Practicant al spiritismului şi a magiei deopotrivă, Paul Ştefănescu aduce pe piaţa românească de specialitate o carte incitantă care se apleacă asupra modului în care trebuie avut un contact cu cei de dincolo. E inutil să punem în discuţie poziţia Bisericii asupra tehnicilor şi doctrinei  spiritiste. Cu toate acestea mişcarea spiritistă din România a cunoscut cea mai mare dezvoltare între cele două războiaie mondiale. Regimul comunist a venit ca o persecuţie suplimentară, fără a reuşi însă să-l doboare. După răsturnarea comunismului, spiritismul se practică cu profesionalism doar în cercurile care au rezistat de-a lungul timpului, în rest, practicarea sa fiind apanajul dorinţelor noastre pur materiale, de a ne găsi obiectele de valoare pierdute sau de a cunoaşte cum vom termina un an şcolar sau ce note vom primi la examene.

Chiar dacă nu o spune, Ştefănescu scrie această carte pentru neprofesioniştii care, crezând că vorbirea cu morţii este un lucru simplu, la fel cum dai un telefon sau scrii un    e-mail, fac greşeli cu repercursiuni extrem de serioase. Aceasta pe lângă faptul că uneori cad pradă numeroşilor “mediumi”, excroci care pe lângă faptul că îi manipulează, le “dematerializează” cu uşurinţă banii din buzunarul sau pormoneul acestor neobosiţi  naivi.