Ioan Petru Culianu :: Studii româneşti. Fantasmele nihilismului. Secretele doctorului Eliade, vol.I

Traducere de

Corina Popescu &

Dan Petrescu

Ed. Nemira, Bucureşti, 2000

ISBN: 973-569-445-X. 397 p.

V. Voiculescu, Eminescu, Slavici, Bulgakov şi Mircea Eliade sunt autorii ale căror personaje devin protagoniştii fantasmelor nihilismului lui Ioan Petru Culianu. Personajele lor trăiesc negarea şi afirmarea existenţei la limitele unde doar eroii miturilor se simt capabili. Aşa se face că, de la iluzie la speranţă, deopotrivă mitul şi simbolul, sunt abordate în proza şi poezia romantică, plecând de la fantasma nihilismului ca mai apoi trecând prin eros să deschidă eroilor drumul libertăţii şi totodată al fricii, al unei posibile nimiciri, prin căderea spre nimic. Pe tot acest parcurs, amestecul dintre bine şi rău creează bogata ţesătură ce va acoperi cadavrul. Relaţia contrariilor pare blândă în lumea noastră, chiar dacă personajele o trăiesc la maxim. Răul, spre exemplu, este domesticit, precum Mefistofel sau biblicul Azazel, totul pentru a putea fi ingurgitat în linişte de mintea ce-şi doreşte cunoaşterea. Ori altu-i rolul important al răului decât acela de a duce în ispită, după cum esenţial e pentru bine ca noi să fim doar proşti (simpli).

Explozia gnosticismului în literatură îşi aştepta doar momentu-i prielnic ce apare începând cu secolul al XIX-lea. Startul literaturii gnostice îl dă Shelly, apoi se continuă cu Byron... Hugo, Blok, iar la noi, îl găsim la Eminescu. Pentru toţi aceştia şi mulţi alţii, cunoaşterea, fie ea şi luciferică, este ştiinţa şi implicit progresul umanităţii, pe când golul neştiinţei de Dumnezeu refulat în concepte ca ascultare ori credinţă, nu mai satisfac raţionalul fiinţei umane.

Gilbert Durand :: Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală

Traducere de

Marcel Aderca

Postfaţă de

Cornel Mihai Ionescu

Ed. Univers Enciclopedic,

Bucureşti, 2000

ISBN: 973-9243-99-1. 477 p.

Contactul cu realitatea începe în momentul în care am deschis pentru prima dată ochii, urmând ca înţelegerea ei să se producă abia atunci când vom privi cu atenţie, imaginile făcând obiectul minţii, a lumii imaginarului. Este poate şi motivul pentru care cercetarea imaginarului din perspectivă antropologică, nu poate ignora, ca primă etapă, imensul bagaj al simbolului religios, ca primă explicţie a spaţiului ce ne înconjoară. Înţelegerea actuală a construcţiei unui astfel de mecanism nu este deloc o sarcină uşoară pentru cercetătorul nostru. Dificultatea deosebită constă de cele mai multe ori în a interpreta cât mai corect cu putinţă, prin conexare, toate particulele ce alcătuiesc acest aproape infinit ocean de date, plecând dinspre abis (de la începuturile istoriei omenirii) şi urcând spre suprafaţă. O astfel de abordare depăşeşte evident canoanele cursurilor universitare. De aceea, „pentru a putea vorbi cu competenţă de Imaginar nu trebuie să te încrezi în îngustimile sau în capriciile propriei imaginaţii, ci să posezi un repertoriu aproape exhaustiv al Imaginarului normal şi patologic în toate straturile culturale pe care ni le propun istoria, mitologiile, etnologia, lingvistica şi literatura” (p.19).