*** :: Textele sacre ale lui Hermes Trismegistos sau în Cântarea Hermetică

Preambul de

Acad.prof.dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Traducere, note şi cuvânt introductiv de

Maria Genescu

Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003

415p., ISBN: 973-8240-61-1

Corpusul Hermetic care relativ recent a văzut şi la noi lumina tiparului, este compus dintr-o serie de texte sacre (din puţinele păstrate, cele mai multe fiind pierdute), ce reprezintă transcrierea unei revelaţii primordiale de inspiraţie divină, a fost redactat undeva între secolele II î.Hr. – III d.Hr. Este foarte posibil ca originea lor să fie una mult mai veche, transmise fiind, o lungă perioadă de timp, pe cale orală, după cum cele mai noi să fi fost puse direct în scris în ceea ce a format la un moment dat un imens grup (colecţie) de scrieri, din care pe parcurs au rămas (din păcate) doar cele cuprinse în lucrarea de faţă, şi acestea achiziţionate prin diverse filiere străine de tradiţia culturală şi religioasă a Egiptului.

Autorul lor spiritual este Hermes Cel de Trei Ori Mare, sau Trismegistul, unul şi acelaşi personaj cu zeul egiptean lunar Toth, reprezentat sub forma păsării Ibis şi care a beneficiat de un cult încă din mileniul IV î.Hr. Toţi „ceilalţi Hermes” sunt autorii umani, ce au primit toate aceste cunoştinţe ori prin revelaţie, sau prin tradiţia orală (ce se impune ca fiind secretă – hermetică), pe care mai apoi, le-au transcris pe papyrus ori le-au cioplit-o în piatră. În texte cospusului îl regăsim pe Hermes de cele mai multe ori ca zeu, pentru că descoperă conţinuturile ascunse ale înţelepciunii sale şi prea puţin ca om, cu toate că-l putem observa parcă şi în această ipostază în momentul în care primeşte gnoza de la Inteligenţa (Nous) care i se adresează astfel: „Urmăreşte cu băgare de seamă cuvintele mele, Hermes Trismegistos, şi ţine minte ce am să-ţi spun, căci îţi voi dezvălui unele lucruri pe care, până acum, le-am ţinut în mine” (p.124).

Hermes Mercurius Trismegistos :: Tabula Smaragdina. Divinul Poimandrēs

Traducere din limba engleză de

Dan Dumbrăveanu / Alexandru Anghel

Ed. Herald, Bucureşti, 2006

168p., ISBN: 973-7970-58-6

Marcilio Ficino, în anul 1463, aduce în atenţia occidentului renascentist Tabula Smaragdina sau Tabla de Smarald, cu siguranţă cea mai veche operă alchemică cunoscută până în acel moment în Europa şi care tot o dată formează baza teoriei şi practicii alchemice.

Legile alchimiei sunt rezultantul celor care alcătuiesc lumea ocultului, teorii absolut necesare pentru înţelegerea şi stăpânirea universului (manipularea practică a elementelor sale prin intermediul „ştiinţei hermetice” sau „alchimiei”). Citind lucrarea, aflăm că legile tabulei sunt cu mult diferite de cele creştine, atât de diferite încât mai degrabă le vedem poziţionate în jurul mişcărilor gnostice, unde magicul e uneori tot una cu religiosul, decât în apropierea blândă a dogmei apostolice. Credinţa hermetică nu este oarbă, ea se bazează pe experimen. Atunci însă când e singură, o putem numi doar intuiţie privit ca semn sau revelaţie a voinţei divine. Practic, nimic nu e întâmplător, motiv ce impune cunoaşterea legilor materialităţii pentru ca manipulându-le să obţii eliberarea. Poate de aici şi ideea că legile (acestei lumi materiale) sunt făcute pentru a fi încălcate.

Sufletul omului ocupă un loc central în gnoza hermetică, motiv pentru care el e considerat catalizatorul oricărei formule ce se vede a fi mai apoi aplicată, ţinându-se permanent cont de jocul dualităţii. Binele şi Răul, ca noţiuni duale sunt întâlnite peste tot în gnosticism şi hermeneutică, după cum şi credinţa în existenţa metempsihozei. Se spune chiar la un moment dat că pedeapsa pentru un suflet rău e întoarcerea în târâtoare, or răutatea maximă nu se poate manifesta într-o entitate raţională decât dacă se afundă în abisul ignoranţei (cf.p.74); motiv întâlnit desigur şi în miturile gnostice, ca semn al creaţiei (materiale) demiurgice ce nu ia în seamă (cunoaştere – gnoză) atotprezenţa lui Dumnezeu. Cine-L ignoră pe Dumnezeu, nu se vede pe sine. De aici şi acuza textului hermetic la adresa ateismului (p.124).

George Robert Mead :: Hermes Trismegistos. Gnoza şi originile scrierilor trismegiste

Traducere şi îngrijire ediţie de

Alexandru Anghel

Ed. Herald, Bucureşti, 2007

280p., ISBN: 978-973-111-014-1

Savantul şi teosoful George Robert Mead (1863-1933) a publicat la Londra în 1906 Thrice Great Hermes, vol.I, tradus şi publicat la noi mulţumită interesului permanent al editurii Herald de a aduce la lumină studii noi şi vechi deopotrivă. Din păcate însă, descoperirile întâmplătoare ale corpusului gnostic de la Nag Hammadi din anul 1945 nu l-au prin în viaţă pentru a se putea bucura de eventualele revizuiri ale lucrării, precum şi de bucuria de faptul că multe din constatările sale ce se bazau pe intuiţie se regăsesc în evangheliile gnostice de care nu avea cunoştinţă deloc sau integral. Chiar şi aşa, date fiind aceste lipsuri, lucrarea lui Mead rămâne un etalon printre scrierile vremii. La aceasta se mai adaugă şi că autorul a fost ignorat în cercurile elitiste ale vremii din cauza statutului să de teosof, un fel de „speculant” al interpretării textelor sacre, ce se bazează mai mult pe intuiţie, chiar şi atunci când doreşte o abordare profund ştiinţifică ca aceasta. Mai deschis la nou, Jung ce însuşi era prins în pătrunderea psihologică a reacţiilor alchemice şi ale gnozei generată de hermetism, deci tot un neconvenţional al vremii, nu a ţinut cont de acest lucru, atunci când spre sfârşitul vieţii l-a vizitat la Londra.

Nu trebuie uitat de asemenea nici faptul că pentru descâlcirea originilor istorice şi religioase ale gnosticismului cercetătorii se loveau la acea vreme aproape integral de sursele creştine, ce erau unanim considerate „ştiinţifice” (vanitatea academică nu dorea un conflict deschis cu cea bisericească), situaţie care s-a dovedit în mare parte falsă, dar din păcate mult mai târziu, când cercetarea gnosticismului a luat amploare. Scrierile Sfinţilor Părinţi şi Scriitori Bisericeşti sunt aproape singurele lucrări care părtinitor aduc foarte multe referiri cu privire la gnoză. Trimiterile la gnosticism sunt de foarte multe ori greşite. Se fac confuzii atunci când se vorbeşte despre unele mişcări eretice, aceasta pentru că autorii creştini nu au intrat în mod real în contact cu reprezentanţii şi scrierile ce le condamnau. Sursele acestea (creştine) sunt pur apologetice, adică de apărare a credinţei (prin credinţă trebuie înţeleasă dogma) care direct sau tangenţial se întâlnea cu unele dintre mişcările gnostice aflate şi ele în permanentă mişcare (migrare) şi transformare (singretică şi nu dogmatică). Iată de ce, cercetarea autorului nostru merită un respect deosebit, pentru că-şi doreşte independenţa, alegând cu înţelepciune atunci când este vorba de sursele creştine (îi preferă pe Augustin şi Origen) dar şi filosofice (Plotin).

Françoise Bonardel :: Hermetismul

Traducere de

Beatrice Stanciu

Ed. de Vest, Timişoara, 1992

150p., ISBN: 973-36-0126-8

Orice formă de iniţiere, presupune manifestarea revelatoare a gnoze, după cum hermetismul nu reprezintă nimic altceva decât secretul inviolabil împărăşit de zeu primului iniţiat uman Hermes, ce prin cunoaştere dobândeşte iluminarea, stare ce-l va defini prin atributul divino-uman: „Cel-de-Trei-ori-Mare”.

Avem deci o revelaţie directă pe care Hermes o predă mai târziu sub o formă ocultată, transformându-o prin predania orală şi mai apoi scrisă, în ceea ce aş putea numi cea complexă tradiţie magico-religioasă a Europei. Hermetismul nu se va reduce doar la a produce sau îmbogăţii ştiinţe ca astrologia, magia sau alchimia. În el se revelează, păstrează şi redescoperă cunoaşterea, care, în contact cu sufletul uman se dezvoltă în mai multe ştiinţe oculte. Vedem cum, spre exemplu, hermetismul reprezeta o importantă sursă de informare pentru lumea gnozei iudeo-creştine sau a filosofiei greceşti târzii reprezentată prin neoplatonism. Hermetismul e cel care pune bazele hermeneuticii ca ştiinţă, fără de care ar fi fost imposibilă spre exeplu, înţelegerea actuală a anumitor pasaje din Canonul Sfintelor Scripturi. Să nu uităm de influenţa hermetismului asupra antropologiei, a simbolismului psihologic al lui C.G. Jung şi lista poate continua.

Wayne Shumaker :: Ştiinţele oculte ale Renaşterii. Un studiu al patternurilor intelectuale

Traducere din limba engleză de

Petronia Petrar

Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003

318p., ISBN: 973-35-1774-7

O abordare extrem de bine documentată din perspectiva istorico-religioasă, a ocultismului şi demonologiei Renaşterii o reprezintă studiul lui Wayne Shumaker. Dată fiind complexitatea subiectului, autorul îl supune unui proces inteligent de sistematizare. Astfel, lucrarea pentru a fi cât mai cuprinzătoare şi cât mai pe înţeles, aceasta pentru că vorbim de o lume a ocultului european ce tocmai se afla într-un intens program de sistematizare, îşi împarte cercetarea în cinci mari teme: astrologia, vrăjitoria, magia albă, alchimia şi hermetismul. Toate aceste ştiinţe susţinute de foarte multe minţi luminate ale perioadei sătule de bigotismul Bisericii. Până şi Biserica s-a săturat de sine, Luther şi Calvin fiind cele mai elocvente exemple al acestei stări de saturaţie.

Astrologia, fie că era privită pro, fie că existau păreri contra, venite chiar şi din partea protestantismului, reuşeşte să supravieţuiască nu doar Evului Mediu, ci în Renaştere, cunoaşte un proces de sistematizare în ideea de a fi înţelească şi aplicată cât mai bine cu putinţă. Astrologii renumiţi ai vremii, majoritatea italieni, care au şi scris până la urmă tratate în acest sens, îi evidenţiază utilitatea, căci până la urmă, dacă există un viitor, atunci acesta poate fi şi cunoscut. Principiul manticii nu poate intra decât într-un evident conflict cu cel al Bisericii: „crede şi nu cerceta”.

Dacă astrologia e relativ tolerată, fiind apanajul mai degrabă al claselor bogate dar nu neaparat inteligente ale societăţii, vrăjitoria, este practica demonică ce vine din vulgul infect al Evului Mediu. Ea nu suporta a fi spălată prin predici, ci doar purificată prin focul rugului. Doar pentru Biserică ea reprezenta deci un real pericol, prin pactul cu diavolul, tipurile de vrăji şi sabat.