:: Apocalipse apocrife ale Noului Testament

Traducerea textelor şi

îngrijire ediţie de

Gheorghe Fedorovici şi

Monica Medeleanu.

Ed. Herald, Bucureşti, 2007

ISBN: 987-973-7970-62-6. p.220

Am simţit o mare bucurie atunci când opt apocalipse apocrife au văzutlumina tiparului la deja prestigioasa editură Herald. Nu pot decât să laudutilitatea ştiinţifică a acestui demers editorial, precum şi a multor altora din aria lucrărilor apocrife şi gnostice pe care secularismul bisericesc a avutcontinuu tendinţa de a le îngropa în uitare şi ignoranţă.

Apocalipsele cuprinse aici sunt scrieri creştine relativ târzii care nu aufost acceptate în canon cu toate că nici eretice nu pot fi considerate. Din aceastăcauză au ajuns ca în timpul şi spaţiul creştin să fie puternic discriminate.

Considerentele pentru care o scriere poate fi trecută pe „lista gri” a lucrărilor apocrife ţin în primul rând de analiza textului, în urma căreia se deliberează în favoarea primirii acestuia în canonul cărţilor Sfintelor Scripturi sau nu. În acest sens, mărturiile Sfinţilor Părinţi cu privire la unele dintre ele sunt esenţiale. Instituţia bisericească care hotărăşte este Sinodul. Atunci când o scriere este considerată „apocrifă”, ea nu poate face obiectul cultului sau a dogmei, care se pliază amândouă pe canonul scripturistic aprobat. Cu alte cuvinte, dacă un adevăr de ordin divin este exclus (deşi Biserica crede altfel pentru că Părinţii care ajung la astfel de hotărâri o fac sub îndrumarea Sfântului Duh), atunci el poate rămâne nerecunoscut în textele apocrife şi nicidecum nu va putea fi cuprins vreodată în dogma bisericească.

Apocalipsa este genul literar caracteristic textelor profetice.  Din această cauză originea o găsim în profetismul iudaic, cu toate că titulatura („apocalips” – gr. descoperire, revelaţie) este utilizat pentru prima dată (ca titlu al unei cărţi) pentru ultima carte canonică a Noului Testament.Genul apocaliptic este încurajat de însuşi Iisus Hristos care îşi anunţă de mai multe ori a doua venire, precum şi piedicile pe care atunci diavolul le va ridica împotriva creştinilor.

Dimitriu C. Skartsiuni :: Profeţii despre Antihrist

Ed. Lucman, Bucureşti, 2012

ISBN: 978-973-723-275-5

175 p., 15,00 lei.

Sub forma unei compilaţii, cartea lui Skartsiuni se vrea a fi o cercetare orientată oarecum istoric pe probabil cea mai obsesivă temă a creştinismului, după ideea de păcat, semnele venirii lui Antihrist. Autorul nu aduce nici un semn de originalitate, sau nu am găsit eu niciunul, dar încearcă şi reuşeşte oarecum să prezinte un fenomen, pe care nu l-aş putea numi decât „supra-profeţic” sau „profeţie la profeţie” şi despre care sunt convins că-l notifică fără să vrea. Iată despre ce anume este vorba: Ioan, autorul presupus al Apocalipsei, relatează cu lux de amănunte spasmele finale ale umanităţii. Până aici nimic deosebit însă, creştinătatea va trece treptat, de la primul secol spre cel de-al doilea al aşteptării venirii lui Hristos şi... nimic. Treptat, recitirea scrierii lui Ioan şi interpretarea ei, devine una din preocupările creştinătăţii încă de timpuriu, aceasta şi în funcţie de acceptarea Apocalipsei din punct de vedere canonic. Aceasta este însă o altă discuţie, pe cât de controversată pe atât de interesantă.

În fine, în urmă cu doar câteva secole de momentul în care dumneavoastră citiţi aceste rânduri, ne vedem puşi în faţa scrierilor a o serie de sfinţi ce pretind că au avut revelaţii cu privire la semnele venirii şi persoana lui Antihrist. Sigur, totul se petrece în ceaţă, căci nimeni nu poate preciza până la urmă ceva clar, motiv pentru care ai şi impresia că reciteşti Apocalipsa

Sergej O Prokofieff :: Întâlnirea cu răul şi biruirea lui prin ştiinţa spirituală. Piatra fundamentală a Binelui.

Traducere de Diana Sălăjanu

Ed. Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti /

Ed. Triade, Cluj-Napoca, 2011

157 p., 21,00 lei, ISBN: 978-606-8358-08-6,

ISBN: 978-973-633-038-4

De la început autorul ne atrage atenţia că lucrarea de faţă este un cumul de refarete la conferinţele susţinute în Rusia dar şi în alte state europene în anul 1998. Toate aceste materiale au centrală cea de a treia apariţie a numărului apocaliptic în ceea ce perspectiva antoposofică numeşte „devenirea istorică a omenirii” (p.7). Obiectivul întregului material este trezirea spirituală, în urma căreia alegerea Binelui şi cunoaşterea Răului sunt singurele opţiuni, pentru ca în mod conştient omul să poată face faţă singur dar şi cu ajutorul şi concursul lumii spirituale, provocările malefice ale noului secol, descris ca o reântoarcere înţeptită a răului (cf. Lc. XI, 24-26).

Cunoaşterea Răului nu are importanţă doar pentru oameni, aşa cum natural suntem tentaţi să credem, „ci şi pentru entităţile lumii spirituale (pentru ierarhii), deoarece ele nu pot să perceapă în mod nemijlocit activitatea Răului în lumea materială şi, de aceea, au nevoie de copia sa în conştiinţa spiritualizată a omului. Dacă ierarhiile percep forţele Răului în felul acesta, ele îl vor putea ajuta pe om în lupta sa” (p.9). Este aceasta o teorie foarte interesantă ce explică cumva manifestările virulente ale răului (despre care se va tot discuta) în lumea materială fără ca Binele să intervină. Este posibilă o astfel de ruptură, mai cu seamă pentru că întreg acest conflict se dezvoltă în atmosfera materială a acestei lumi, fapt care diminuează percepţia ierahiilor sacre.

Prokofieff îşi împarte lucrarea în două mari secţiuni, prima ocupându-se doar de modurile de manifestare şi cunoaşterea Răului, pe când a doua ia în discuţie „izvoarele magiei albe a Binelui” conţinute în ceea ce antroposofia numeşte „Piatra Fundamentală a Binelui”, fiindcă fără unirea dintre sufletul uman şi Hristos, biruirea Răului nu este posibilă. Pentru a se întâmpla aceasta, este nevoie de cercetarea Răului, motiv pentru care se ia în discuţie prima parte.

Peter Tradowsky :: Christ şi Antihrist. Din exerciţiile de cunoaştere pentru sfârşitul de secol

Traducere de András Zoltán.

Ed. Univers Enciclopedic Gold. Bucureşti, 2009

117p., 15,00 lei. ISBN: 978-606-92265-7-5

De la început trebuie să recunosc neputinţa de a înţelege decât în parte sistemul antroposofic al lui Rudolf Steiner, fapt care însă nu m-a depărtat de la a cumpăra o lucrare ce prezintă o evidentă importanţă pentru studiul general al demonologiei. Antroposofia, atât cât am reuşit să parcurg şi mai ales să înţeleg din ea, constat cu plăcută surprindere că oferă lumii o viziune deosebit de valoroasă asupra spiritualităţii, motiv pentru care ar trebui mai mult şi implicit mai serios aprofundată. Demonologia antroposofiei – dacă aş putea să o numesc astfel – reprezintă, din punctul meu de vedere, o ramură importantă a studiului demonologic, parte deci integrantă în ansamblul disciplinelor ce-l compun.

Atunci cînd am cumpărat această lucrare, mă aşteptam la o expunere încâlcită despre Eu-l superior, aură şi elohimi, aceasta tocmai din cauza puţinei mele pregătiri antroposofice, aceasta pe lângă faptul că eram urmărit de teama că dincolo de toată această terminologie nu voi fi capabil să surprind esenţialul. Am primit însă un şoc atunci când începând lectura autorul m-a uimit prin stilul simplu dar plin de profunzime, dovadă a faptului că antropologia „aşa cum o ştiam eu” a primit de mult tenta modernităţii prin simplitatea expunerii, mai cu seamă atunci când se adresează în principal cititorilor neavizaţi, sau prea puţin iniţiaţi în „dogma” antroposofică, printre care mă număr şi eu.

Evident, titlul a fost acela care m-a atras, dar informaţiile extrem de interesante expuse cu stil în paginile lucrării au fost cele care nu m-au lăsat să las cartea până nu am terminat de citit cu atenţie şi cea din urmă pagină.

Wilhelm Bousset :: Legenda Antihristului

Cuvânt înainte de A.H. Keane

Traducere şi îngrijire ediţie de

Ramona Ardelean

Ed. Herald, Bucureşti, 2006

249p., ISBN: 978-973-7970-84-5

Nu poate fi decât lăudabilă ideea de a pleca de la mitul babilonian al Dragonului (Tiamat), pentru a explica rezonanţa acestuia peste veacuri şi religii până în creştinism, fapt ce pare să fi adus „tradus” lupta dintre Bine şi Rău, până la urmă într-o formlă proprie de data aceasta creştinismului: Apocalipsa. Iată, după părerea mea, în puţine cuvinte, aportul autorului la explicarea legendei lui Antihrist.

Apariţia creştinismului schimbă deci în mod dramatic datele problemei, în sensul că peste întregul conflict dintre cele două forţe vine aplicată explicaţiile oferite de evanghelii, epistole şi ultima carte profetică a Noului Testament. Peste toate, ca un corolar, vin „tâlcuirile” Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti. Cu alte cuvinte, esenţa ce constă în lupta dintre cele două principii şi finalul ei rămâne, dar mulţumită creştinsmului, ele sunt îmbrăcată în alte haine, ce mai târziu vor purta o singură marcă: dogma. Imediat, discursul despre o persoană umană ce va sluji ca antipod mai înainte venitului Hristos, ia o amploare deosebită, aproape instantaneu, după încheierea canonului scripturistic, sub influenţa scriitorilor creştini care, prin abordări proprii, încearcă să explice rostul unui personaj ce se vrea a fi antipodul lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Influenţele apocrifelor îşi au şi ele locul lor în tot acest penteon de idei ce converg mai mult sau mai puţin forţat spre acelaşi personaj: Antihrist.

Frumos este că, pe baza revelaţiilor, toată lumea îşi dă cu presupusul, aceasta pentru că revelaţiile sunt cât se poate de criptice şi de aici interpretarea susceptibilă de eroare. Fie că antihrist este un om posedat de rău (cum este spre exemplu Simon Magul asupra căruia autorul se apleacă în câteva pagini), fie că e răul încarnat, nimeni nu ştie.

Emil Bock :: Apocalipsa. Consideraţii asupra Revelaţiei lui Ioan

Traducere din limba germană de

Diana Sălăjanu / Agenor Crişan

Postfaţă de Sorin R. Ţigănescu

Ed. Univers Enciclopedic Gold / Ed. Tirade,

Cluj-Napoca / Bucureşti, 2010

376p., 35,00 lei, ISBN: 978-606-8162-33-1,

ISBN: 978-973-8313-57-6

Ca o glumă proastă, numele autorului acestei minunate cărţi seamănă cu cel ce a adus parte din apocalipsa economică, politică şi culturală a României. Din fericire, până acum, cel din urmă nu s-a apucat să scrie şi cărţi.

Limbajul apocaliptic este un limbaj esoteric prin definiţie. De multe ori, prin intermediul său, cum este cazul şi aici, omului i se descoperă viitorul, cu vădita intenţie de a înţelege, paradoxal, în primul rând prezentul. Studiul lui Bock vine cu astfel de explicaţii, căci Apocalipsa văzută din perspectiva teologico-antroposofică (la originie autorul e teolog) ni se prezintă ca acţiune absolut vie a entităţilor cerestre, terestre şi demonice, aflate cu sau fără voia lor, într-o stare de emulaţie, pentru ca toate acţiunile lor, trecute, prezente şi viitoare să producă până la urmă transformarea de care, la acel moment, ar trebui să ne bucurăm cu toţii. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când respirăm, apocalipsa începe acum. Într-o astfel de vâltoare aparentă, simbolurile primesc acele sensuri vii, ce spre uimirea unora dintre cititori, nu sunt tributare vreunei dogme creştine.

Prin depăşirea simbolului din perspectiva sa dogmatică, se trece, prin intermediul ştiinţei antroposofice, dincolo de el, în sensul înţelegerii simbolului ca act direct, ca o realitate vie efectivă. Esoteric vorbind, simbolul astfel privit, nu e decât expresia sau chipul direct, fără cusur al realităţii, căci ce altceva este pentru spiritualitate simbolul decât forma pură a realităţii sale?

Arhimmandrit Spiridonos Logothetis, Împărăţia Cerurilor şi semnele vremurilor din urmă

 Traducere din limba greacă de

 pr. Şerban Tica.

Ed. Sofia, Bucureşti, 2011,

254p., 20,00 lei, ISBN: 978-973-136-194-9

După lucrarea lui Teognost, o altă dezamăgire mi-a fost dat să trăiesc, lecturând paginile, nici nu ştiu cum să spun... „cuvântării catehetice” despre Împărăţie, semne şi vremurile de pe urmă.

Este forţat spus „un studiu” ce se vrea plin de citate biblice, integral copiate, cu toate că se putea face o citare rezumativă din versete a ceea ce era de evidenţiat, lăsând spaţiu pentru eventualele comentarii, unele poate de natură patristică.

Legat de patrologie, Sfinţii Părinţi sunt citaţi fără a se oferi sursa bibliografică şi deci lăsând cititorul în afara posibilităţii de a verifica realitatea citatelor sau de a-şi îmbogăţi mai apoi lectura prin apelarea la sursele patristice la care autorul ar fi trebuit să facă trimitere.

Sincer, cu puţin efort, aceasta este o lucrare, la care dacă i se mai adaugă şi o bibliografie de „Doamne ajută”, poate liniştit să se transforme într-o lucrare de master în teologie. Evident, mai trebuie schimbat ceva şi cu aceasta ar trebui să se şi înceapă: cuprinsul.

Se pleacă de la ideea de veşnicie şi se ajunge la aceea de Împărăţie veşnică, ca mai apoi să se vorbească despre rai şi iad, şi semnele venirii Împărăţiei, Antihrist, modul în care se va manifesta venirea Împărăţiei, dar şi felul în care trebuie să fim pregătiţi pentru ea. Este un „talmeş-balmeş” de informaţii, căci ce sens are discuţia despre iad în contextul în care esenţială e abordarea despre Împărăţie şi semnele de pe urmă? Oricum discuţia despre iad înfricoşează autorul într-un mod care personal m-a făcut să zâmbesc.