Otto Rahn :: Cruciada împotriva Sfântului Graal. Lupta dintre catari, templieri şi Biserica Romei

Traducere din

limba engleză de

Marius Chitoşcă

Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2010

ISBN: 978-973-669-900-9, 241 p.

Pentru că cel puţin în ultimii ani am fost supuşi unei adevărate invazii de literatură ocultă, care face mai cu seamă referire la sistemele gnostice şi urmaşele lor (ce nu sunt tratate din perspectiva dogmei, aşa cum se poate crede, ci din afara ei), am fost aproape inexplicabil atras de cartea lui Rahn, care se vrea un zid de apărare împotriva braţului secular al Bisericii.

Ieftină ca preţ, dar de calitate superioară ca studiu, Cruciada împotriva Sfântului Graal ne introduce în lumea de basm a catarilor, a Sfântului Graal, în mistere de credinţă total diferite de imaculata mistică creştină, obsedată de perfecţiunea sferică a dogmei.

Autorul are darul de a transmite imagini ale ororilor morale şi represiunilor sângeroase, în urma cărora numeroşi catari dar şi creştini deopotrivă au fost masacraţi până la unul de cruciaţii credinţei lui Hristos. Cât despre cruciaţi, se pare că majoritatea au manifestat suficientă naivitate, lăsându-se manipulaţi de „oamenii în negru”, aceşti servi credincioşi ai papalităţii. Lor li s-au alăturat oportuniştii, comercianţii şi... ţiganii. Marea armată a lui Hristos, o adunătură pestriţă de fanatici, manipulatori şi profitori, hoţi până la unu, a luat cu asalt rând pe rând cetăţile ce îi adăposteau în pace deopotrivă pe catari dar şi pe creştinii catolici neatinşi încă de erezie, şi care trăiau într-o perfectă armonie. Creştinii îi respectau, ba mai mult, îi admirau pe catarii canonisiţi drept eretici de Biserică. Tocmai în această admiraţie, vedeau prelaţii marele pericol al convertirii, ignorând în acelaşi timp calitatea morală deplorabilă a fraţilor slujitori la altar, de la mic la mare, aproape toţi subjugaţi de carnalitatea dorinţelor care uneori păreau a nu fi doar umane.

Jean Delumeau :: Liniştiţi şi ocrotiţi. Sentimentul de securitate în Occidentul de altădată, vol.I-II

Traducere de

Laurenţiu Zoicaş.

Ed. Polirom, Iaşi, 2004

311 p., 13,90 lei, vol.I,

314 p., 23,90 lei, vol.II

Sentimentul de securitate apare doar atunci când, în mod constant, te simţi ocrotit, protejat de o instanţă superioară în care te încrezi fără cârtire. Liniştea se impune atunci când durata ocrotirii creşte fără prea multe incidente. La rândul ei, liniştea impune pacea, iar aceasta nu poate veni decât de la Dumnezeu. Delumeau, recunoscut desigur ca specialist în viaţa religioasă a Evului Mediu occidental, tratează fenomenologic cauzele religioase care au impus sentimentul de securitate, parte din el transmiţându-se chiar şi până în zilele noastre. Ce anume asigură securitatea religioasă a unei persoane? Sau prin ce anume devine Biserica credibilă atunci când vrea să-şi ţină credincioşii laolaltă? Prin rit.

Virtutea procesiunilor este cea care trebuie în primul rând recunoscută. În sânul lor credinciosul se simte protejat, sigur pe sine, motivat spre o viaţă bună oferită şi de prezenţa-i fizică în cadrul grupului. Este în siguranţă doar când se încadrează în marea regulă impusă de canoane. Atunci primeşte binecuântare, un “bonus” al harului pe care oricum îl simte în cadrul cultului. Binecuvântarea vine ca plus la elementul cultic. Ea te asigură de faptul că eşti ocrotit şi deci poţi trăi liniştit împăcat cu Dumnezeu, cu tine şi semenii, cunoscuţi sau duşmani. Încălcarea regulilor (canoanelor) impuse de buna vieţuire, produc mustrarea şi, dacă continuă, pot aduce chiar blestemul. E de înţeles că blestemul aduce pierderea protecţiei divine şi luarea automată în custodia demonilor. Cu alte cuvinte, păstrarea securităţii impune de la sine accepţiunea de a fi manipulat şi de aici, mai ales pentru clasa politică, obligaţia de a împărţi puterea cu Biserica. Pe de altă parte, sfinţii, prin intermediul bogatului cultul adresat lor, ne asigură de o sociabilitate plăcută şi comodă cu Dumnezeu şi cu ei în acelaşi timp. E foarte important de amintit aici că nimic nu ne asigură de protecţie mai mult decât prezenţa oferită de acoperământul (cultul) Maicii Domnului, cea care-i are în grijă pe toţi, fie ei păcătoşi sau îmbunătăţiţi duhovniceşte. Aceasta cât timp eşti în viaţă. Ce se întâmplă după ce mori?