pr. monahul Teognost, Taina Sfântului Maslu. Taina tămăduirii sufletului şi trupului

Ed. Mănăstirea Mihail şi Gavril. 2002,

288p., ISBN: 973-8256-09-7

Când am cumpărat această carte cu încrederea naivă a celui care cumpără fără să se aplece atent asupra produsului, în cazul ăsta, cuprinsul, am sperat că voi găsi în paginile ei experienţa spirituală a monahului care este şi autorul ei.

Dezamăgirea totală a venit după ce am consultat cuprinsul şi am început să o citesc. Despre ce este vorba? Teognost („cunoscătorul de Dumnezeu” – nume de călugărie cam pretenţios) adună o serie întreagă te texte cu privire la aspectul dogmatic, liturgic şi spiritual al Sfântului Maslu. Practic el nu scrie nimic. Dacă nu eşti atent, ai impresia că toate textele sunt ale lui. Dacă nu ştii, descoperi că nu, abia la sfârşit, când în concluziile finale recunoaşte gruparea tuturor materialelor cu privire la subiectul său de la diferiţi autori, concluzii care după părerea mea ar trebui să fie introducerea.

Lucrarea e valoroasă deci prin materialele copiate, aportul autorului fiind zero. Ceea ce a făcut el poate realiza orice elev de la orice seminar teologic ortodox din ţară. Nimic extraordinar deci. În concluzie, ar fi trebuit să nu îşi pună numele pe copertă ca autor ci doar ca editor a unor texte ce evident nu-i aparţin, oferind acolo unde este cazul, în mod vizibil numele autorului fiecărui material în parte.

Legat de aspectul demonologic al problemei, pentru că evident există unul, deoarece vorbim de Sfântul Maslu, „prietenul demonilor”, în carte găsim două texte, practic relatarea unor „interviuri” luate demonizaţilor, diavolii vorbind prin gura lor, în timpul şi după slubă. Sunt două astfel de cazuri deci, de primul eu dispunând integral şi pe care al să-l public cât mai curând pe acest blog şi în paginile revistei Demonologia.

Experienţa monahală trebuie publicată şi dacă nu o fac ei nu are cine. Falsa modestie trebuie lăsată deoparte şi adevărurile legate de posesiunea demonică, care e reală, afirmate şi comentate, pentru ca marea masă a celor care nu au trăit niciodată vreo experienţă de acest gen să ia cunoştinţă de teribila realitate a posedării demonice. Genul acesta de „compilaţii” de texte trebuie lăsate pe seama lucrărilor de licenţă şi master ale absolvenţilor de teologie. De la cinul monahal mă aştept la faptele ce trebuie povestite şi nu conservate între zidurile mănăstirilor. Este deci normal ca atunci când un călugăr vorbeşte despre diavol să vorbească cel puţin din experienţa real-actuală a confraţilor săi de credinţă şi nu numai din cărţi.

d.p.a.