duminică, 30 septembrie 2012

Sfântul Nicolae Velimirovici, Simboluri şi semne



Traducere din limba sârbă de Gheorghiţă Ciocoi
Ed. Sofia / Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2009
125p., 9,00 lei, ISBN: 978-973-136-122-2;
ISBN: 978-606-529-055-6

Nu vreau să judec spiritualitatea cuiva, cu atât mai puţin calitatea de „sfânt”, dar am dreptul să-i judec lucrările, în cazul acesta o carte ce se vrea o trecere în revistă, sub o formă oarecum tematică, cu subiecte de dicţionar, a câtorva dintre cele mai importante simboluri şi semne creştine, ce ar trebui să facă diferenţa între adevărata credinţă şi eresurile propuse de filosofi. Cu alte cuvinte, e o lucrare apologetică – de apărare a dreptei credinţe plecând de la simbolurile sale, care mi se par nu doar insuficient ci şi sperficial explicate. Aşa se întţmplă când când scrii o carte într-o după-amiază ce poate fi citită într-o oră.
Nu poate fi decât un singur adevăr, cel al ortodoxiei (p.8), deci lucrarea („Doamne fereşte!” – p.6) nu e produsul vreunei filosofii proprii, cum e a unora care au crezut spre exemplu că planetele sunt îngeri (p.24). M-a distrat pur şi simplu faptul că majoritatea animalelor expuse sunt „demonice”, prin aceea că fie au conlucrat cu satan (ex.: şarpele – p.45-46), fie sunt expresii ale păcatelor (asipida – p46-47, porcii şi câinii – p.47, precum şi fiarele sălbatice – p.49-50).  Porcii şi câinii sunt simboluri ale ateilor şi răzvrătiţilor împotriva credinţei. Săracul porc şi bietul câine...
Lucrători răi ai viei e în sine un simbol mort, dacă ar fi să-i dăm crezare autorului care vede în el doar pe „arhiereii iudeilor care l-au ucis pe Fiul lui Dumnezeu” (p.66). Dar ierarhii actuali ai Bisericii ce sunt? Pentru că nu i-a amintit alături de arhiereii Vechiului Testament, Nicolae poate fi numărat astfel printre sfinţii ortodoxiei.

Este o lucrare cu adevărat slabă, cu numeroase citate din biblie ce adaugă rânduri după rânduri, ce-l scutesc pe autor de propriile-i comentarii; asta în loc să ofere simplu, doar locaţia sau trimiterea la Scriptură  (ex.: Io. 10,27; Mt. 10,6 pentru versetele ce fac referire la Mielul lui Dumnezeu). Concluzia mea: un cost mult prea mare (9,00 lei) pentru ceea ce ar fi trebuit să ţi se ofere gratis.

d.p.a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bloguri, Bloggeri si Cititori