Ulrich Molitor :: Despre vrăjitorie şi prezicătorie

Traducere de

Tiberiu Drăgoi / Delia Dună

Studiu introductiv de

Tiberiu Turculeţ

Ed. Tornada, Bucureşti, 1991

90p., ISBN: 973-95078-0-8

La final de ev mediu, în anul 1489, românul Molitor oferă arhiducelui Sigismund, un adevărat tratat de demonologie creştină (catolică), ce reprezintă sinteza poziţiei Bisericii, dar şi a sa, cu privire la condiţiile în care ficţiunea demonică devine reală în actul magic.

Lucrarea e concepută sub forma unui dialog la care iau parte trei persoane, autorul cărţii, prietenul său, Conrad şi evident, arhiducele Sigismund. În cele paisprezece capitole se dezbat temele pe care Ulrich le-a considerat reprezentative, construind selectiv poziţiea demonologiei creştine a acelor timpuri. Spre exeplu, se iau în discuţie teme ca: posibilitatea ca vrăjitoarele să producă ploi, grindină sau îngheţuri; dacă pot vătăma prin boli oameni, animale şi chiar copii; dacă e posibil ca ele să aducă la neputinţă pe bărbat ori să schimbe în mod real înfăţişarea omului, astfel ca cel vrăjit să fie văzut ca animal şi nu ca fiinţă umană; dacă pot zbura la sabbat şi decă diavolul poate lua înfăţişare omenească, formă în care să întreţină relaţii intime cu vrăjitoarele ce odată rămase grele, pot aduce pe lume prunci; dacă vrăjitoarele pot prevesti întâmplări sau vremuri şi lista poate încă continua...

Vrăjitoria prezentată de Ulrich în „efectele” sale este echivalentul excrocheriei, cu toate că, recunoaşte ca reală, cel puţin în parte, relaţia demonului cu vrăjitorul. Pentru că diavolul este „tatăl minciunii”, el va minţi lumea începând cu fiii lui spirituali, de unde rezultă că vrăjitorii sunt cei mai creduli dintre oameni. Practic, marea realizare a acţiunilor magice stă tocmai în capacitatea de a minţi, a te lăsa minţit şi a minţii mai apoi la rândul tău. Minciuna şi iluzia infectează într-un mod atât de profund imaginaţia încât orice poate deveni realitate.

Efectele magicului sunt descrise ca iluzii ale diavolului, pe care vulgul nespiritualizat prin participarea la slujbele Bisericii, le percepe ca reale, dată fiind slaba lui credinţă şi implicit protecţie divină. În acest caz da, vrăjile şi minunile demonice devin pe deplin reale, dar numai pentru cei atinşi de demonic. Sfinţii, puţini la număr, văd că de fapt nu se întâmplă nimic real, aceasta pentru că ei au primită de la Sfântul Duh harisma deosebirii duhurilor, a binelui de rău. Cu alte cuvinte, morala cărţii este aceea că din experienţa sfinţilor trebuie să înţelegem adevărul şi nu din perspectiva demonicului vrăjitor.

Din păcate, capacitatea de a produce miracole, fie ele şi mincinoase, reprezintă totuşi o putere ce nu poate fi ignorată, chiar dacă sfinţeia îi destramă vălul amăgitor ce a marcat, marchează şi va marca atâtea existenţe.

d.p.a.