Vasile Andru :: Exorcismele. Sindromul de posesiune şi terapia lui. Eseu de etnopsihiatrie

Ed. Paralela 45, Piteşti, 2004

158p., ISBN: 973-697-245-3

Aproape toate perspectivele demonologice sunt profund tributare sistemelor religioase ce le generează, puţini fiind aceia care, înhămându-se la o astfel de cercetare, reuşesc să „penduleze” deasupra lor, atingând doar acele perspective ce-i interesează, fără deci să se lase profund marcaţi de vreuna din teoriile sau dogmele diferitelor dominaţiuni.

Abordarea lui Vasile Andru nu se poziţionează în categoria demonologilor independenţi (deşi se vrea una), autorul fiind puternic marcat de experienţa creştină, aceasta chiar dacă nu toate exemplificările sale vin din sfera ortodoxiei.

Cartea a fost construită ca un cumul de articole şi transcrierea unor emisiuni radio, ce oferă subiecte interesante de cercetare (vorbeşte despre moartea survenită prin farmece sau legări, posedare şi exorcizare; trece de la vrăjitori la Dracula şi combate spiritismul, ca mai apoi să se aplece, pe lângă alte teme, asupra întâlnirii sfinţilor cu diavolul) pe care din păcate nu le dezvoltă la modul profund.

Partea a IV-a mi-a plăcut însă în mod deosebit, aceasta pentru că ia în discuţie „exorcismele populare şi elaborate”, adică demonologia populară pe care o găsim în abundenţă în folclorul popular româneasc. Autorului îi plac exemplificările atunci când aminteşte despre existenţa dracului la români.

Cu privire la Ion Creangă aflu că a fost exorcist şi a avut urmaşi (cenici). Cel mai probabil acest capitol se îndepărtează cel mai mult de „teza creştină” a demonologiei lui Andru. Ce-i drept, întregul material e presărat pe ici pe colo cu elemente de spiritualitate străină creştinismului, dar toate sunt utilizate pentru a oferi cititorului supremaţia spiritualităţii creştine.

Cu toate că e o lucrare interesantă, prin dimensiunile sale reduse nu reuşeşte să dezvolte aspectele surprinse, fapt care obligă cititorul la numeroase lecturi suplimentare (oricum obligatorii atunci când vine vorba de o cercetare aprofundată) situaţie care, în cea mai mare măsură, ar fi putut fi evitată.

d.p.a.